Imagini incendiare cu Inna și Antonia. Cum s-au atins cele două mari vedete din România

de: Andrei Simion
20 11. 2020

Inna și Antonia au fost protagonistele unor scene extrem de sexy. Cele două dive de la noi s-au atins lasciv și au creat un adevărat scenariu aparte în mintea fanilor de sex masculin. Cum au încins acestea imaginația tuturor?

Inna și Antonia, atingeri incendiare

Întrea Antonia și Inna există o prietenie aparte care s-a născut în culise. Cele două se știu deja de ani buni, iar deși mulți ar crede că împărtășesc doar domeniul în care activează, nu este așa. Nu au mai petrecut timpul împreună în ultima vreme, dar asta nu a însemnat că toată comunicarea lor s-a dus pe apa sâmbetei. Vedetele nu se postează în mediul online prea des, iar se pare că acum și-au luat revanșa în fața fanilor. Sunt celebre, tinere, frumoase, extrem de sexy, toți bărbații întorc capul după ele la orice apariție. Acum, prietenele foarte bune au reușit să destindă atmosfera cu câteva atingeri indecente.

Când se întâlnesc, se țin de șotii. Obișnuite deja una cu cealaltă și permițându-și repciproc să facă astfel de glumițe sau gesturi, artistele au trecut la fapte. Inna stătea într-o poziție foarte sexy, rezemată de o masă, timp în care iubita lui Alex Velea a venit și a ciupit-o de posteriorul bine lucrat la sală. Ulterior, solista a insistat cu atingerile și a continuat să o pipăie timp de câteva secunde.  „Iesim in oras sa vorbim sau ne vedem la birou, la Global Records, unde avem sedinte pentru proiectele noastre, depinde de perioada”, a spus Inna. Artistele au inclusiv un tatuaj identic pe gleznă, cu o notă muzicală.

Scene sexy între Inna și Antonia. Iubita lui Velea a stârnit totul (Surrsa Foto: spynews.ro)

Momente de fericire pentru iubita lui Alex Velea

Cântăreața a reușit ca după așteptări îndelungi să divorțeze de primul ei soț. Acum, copiii vor fi trecuți pe numele lui Alex Velea, tatăl lor, iar artiștii sunt liberi să se căsătorească, cu toate că au sugerat că nu se grăbesc să facă acest pas.

„Întreaga problemă dintre cei doi este rezolvată. Custodia este comună. Nu avea cum să fie custodie exclusivă. Fetița va fi și la unul și la celălalt, în funcție de situații, de cum va fi programul școlar, de cum va fi pandemia. Acum toate situațiile sunt rezolvate. Nu au avut bunuri de împărțit. Doar chestiuni de divorț și de minori, care s-au rezolvat pe cale amiabilă. Fiecare este mulțimit de felul în care s-au desfășurat lucrurile”
Avocatul Antoniei