Imagini de groază au avut loc, astăzi, în sectorul 2 al Capitalei, acolo unde un cuplu de tineri a fost urmărit de patru indivizi, iar ulterior a izbucnit o bătaie soră cu moartea. Ulterior, polițiștii bucureșteni au făcut două percheziții domiciliare, capturând patru persoane, care au fost duse la audieri. Este vorba tinerii agresori, dintre care doi sunt minori. Ce s-a întâmplat, de fapt?
Siguranța în spațiul public a devenit o raritate, iar acest lucru este dovedit constant de evenimentele care se petrec în jurul nostru. Cel mai recent exemplu a avut loc astăzi, în București, acolo unde doi tineri care au coborât dintr-un mijloc de transport în comun au fost urmăriți de aptru indivizi, dintre care, doi minori, care au început să adreseze cuvinte jignitoare la adresa tinerei.
Băiatul care o însoțea i-a rugat pe cei patru agresori să termine cu aceste aluzii ofensatoare la adresa tinerei, moment în care indivizii s-au activat și au pornit la atac. Au coborât din mașină și au început să-l lovească agresiv pe tânărul care voia doar să nu intre în conflict cu ei. Mai mulr, după ce l-au lovit de mai multe ori, bărbații l-au amenințat pe tânăr cu o armă albă.
La fața locului a fost solicitată intervenția Poliției și a unui echipaj medical, care s-a prezentat în cel mai scurt timp. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngriji medicale corespunzătoare, în timp ce tânăra a suferit un atac de panică.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au intrat în posesia imaginilor suprinse de camerele de supraveghere, cu ajutorul cărora i-au identificat pe bătăuși.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 8 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi lovirea sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
„La data de 31 martie, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că doi tineri, băiat şi fată, ar fi fost urmăriţi, din momentul în care au coborât dintr-un mijloc de transport în comun, de patru persoane ce se aflau într-un autoturism, iar la un moment dat aceştia au coborât şi l-ar fi lovit cu pumnii pe băiat, iar unul dintre ei l-ar fi ameninţat şi lovit cu mânerul unui obiect tăietor-înţepător, după care au plecat într-o direcţie necunoscută”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, marţi, potrivit Agerpres.