30 iul. 2023 | 14:37

Imagini de colecție cu familia Gabrielei Firea. Cum arată cei doi fii ai săi și ai lui Florentin Pandele

Monden
Imagini de colecție cu familia Gabrielei Firea. Cum arată cei doi fii ai săi și ai lui Florentin Pandele

Numele său este cunoscut pe scena politică din România. Chiar dacă activitatea sa profesională este urmărită îndeaproape de unii, puțini sunt cei care știu ce ascunde viața ei privată. Gabriela Firea a făcut publică o fotografie intimă din familia sa. Cum arată copiii pe care îi are cu Pandele, David și Zian. Foto

Cum arată viața de familie a Gabrielei Firea

Gabriela Firea este un nume cunoscut în spațiul public. Românii o cunosc încă de pe vremea în care apărea pe micile ecrane, în calitate de jurnalistă. Atunci (probabil) încă nu se gândea unde avea să aspire. Iată, însă, că viața a propulsat-o în funcții importate.

Deși activitatea sa profesională controversată este cunoscută românilor, puțini sunt cei care îi știu familia. În perioada anilor 1993-2010, Gabriela Firea a fost căsătorită cu Răsvan Firea, care s-a stins din viață în anul 2010, în mod tragic, din cauza unor complicații de sănătate.

Pe fondul unor dificultăți medicale ce le-a întâmpinat din cauza unui transplant de rinichi suferit anterior, Răsvan Firea a suferit un atac cerebral, iar medicii nu l-au mai putut readuce la viață, astfel încât a fost declarat decedat. El și Gabriela Firea au avut împreună un băiat, pe Tudor Ștefan.

Fostul primar al Bucureștiului a avut grijă și de copilul său vitreg, Răzvan Alexandru, dintr-o căsătorie anterioară a lui Răsvan Firea. După decesul soțului său, Gabriela Firea și-a refăcut viața amoroasă, așa cum se spune că i-ar fi cerut primul partener.

Cei doi copii pe care îi are cu Florentin Pandele

Gabriela Firea l-a cunoscut, la scurt timp după stingerea din viață a partenerului său, pe Florentin Pandele. La opt luni de la moartea lui Răsvan Firea, fosta jurnalistă avea să se căsătorească cu acesta, explicând public că evenimentul a fost și dorința fostului său soț.

„Răsvan mi-a spus, când nu se simțea foarte bine, că vrea ca să îmi refac viața pentru ca în casa noastră și în fața copilului să nu apară tot felul de bărbați”, a spus Gabriela Firea, în urmă cu mai multă vreme.

Astfel, fosta jurnalistă s-a căsătorit cu Florentin Pandele. Formează o familie de 13 ani, cu aproximație, iar rodul iubirii lor sunt doi băieți: David și Zian. Recent, Gabriela Firea a făcut publică pe pagina sa de Facebook o imagine în care apar și cei doi copii.

David este în vârstă de 11 ani și pare să semene mai mult cu Florentin Pandele. La polul opus este copilul mai mic, Zian, în vârstă de 8 ani, care a împrumutat trăsături de la frumoasa lui mamă.

Amintim că, recent, Gabriela Firea a demisionat din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, după scandalul cu azilul groazei din Voluntari.

Parteneri