Imaginea zilei din sânul Familiei Regale britanice. Momentele surprinse la un concert organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă dezvăluie cum se înțelege, de fapt, Kate Middleton cu Regele Charles şi Camilla. Partenera Prințului William a fost mult apreciată, după ce Meghan Markle a batjocorit momentul primei întâlniri cu regretata regină Elisabeta.
Prințesa de Wales a găzduit, în seara zilei de 15 decembrie, al doilea concert „Together at Christmas”/ „Împreună de Crăciun”, ce urmează să fie difuzat la televizor în ajunul sărbătorii. La eveniment au participat mai mulți membri de rang înalt din Casa Regală britanică. Printre aceștia s-au numărat și Regele Charles și Regina consoartă Camilla.
O înregistrare video cu Kate Middleton nu mai lasă loc de îndoială privind relația pe care o are cu monarhul de la Londra și partenera sa de viață. Sunt imaginile zilei din sânul Familiei Regale britanice. A fost surprins primul gest public de respect al Prințesei de Wales față de noul monarh.
Când Regele Charles a sosit la Westminster Abbey, Kate Middleton l-a sărutat pe ambii obraji. Apoi, a făcut prima reverență publică pentru suveran. Fanii prințesei au fost cu adevărat marcați de eleganța și încrederea partenerei Prințului William, având numai cuvinte de laudă la adresa ei.
„Este încântător să văd acest eveniment și respectul cuvenit, acordat atât de ușor Regelui Charles și Reginei consoartă. Mă bucur că au fost acolo pentru a o susține pe Prințesa noastră de Wales”, a notat un internaut.
Kate Middleton a transmis tuturor, așadar, că se înțelege foarte bine cu socrii săi. Asta, în ciuda speculațiilor făcute după ce mai multe zvonuri au acaparat opinia publică. Gestul Prințesei de Wales, care a fost surprins în câteva imagini încărcate și în galeria FOTO a acestui articol, a fost considerat întruchiparea grației și a loialității.
Materialul video a devenit viral pe rețelele sociale. Mai ales după ce Meghan Markle a batjocorit momentul primei întâlniri cu regretata regină Elisabeta, într-unul dintre episoadele documentarului Netflix. Partenera lui Harry a imitat reverența pe care a făcut-o în fața fostei suverane într-un mod exagerat, atrăgându-și priviri neplăcute inclusiv din partea soțului ei.
Mai târziu, la Westminster Abbey, Kate Middleton poate fi văzută cum o salută familiar pe Camilla, făcând plecăciune și înaintea ei. Regele Charles și-a salutat nepoții, prințul George și prințesa Charlotte, sărutându-i pe fiecare obraz.
În afara Westminster Abbey, publicul îi aclama pe Prințul William și pe Kate Middleton. Fanii cuplului regal sunt de părere că cei doi vor face o echipă minunată la conducerea monarhiei britanice, pe viitor.
„Vă iubim!”, striga mulțimea de oameni.