Andra, dată de gol de o imagine în care se află alături de frații săi. Poate fi cântăreața însărcinată? Artista a plecat din juriul show-ului ”Vocea României”, lucru care a luat oamenii prin surprindere. În alt concurs de talente nu mai poate fi văzută din toamnă, de când emisiunile intră, din nou, pe sticlă, așa că pare să existe un alt motiv care să îi argumenteze plecarea de la ”Vocea” și pentru faptul că nu va mai fi prezentă în nicio emisiune TV.
Andra nu mai face parte din juriul concursului ”Vocea României”. Deși abia se acomodase în această postură, ceva a obligat-o să se retragă, dar nici să aleagă alte proiecte de acest gen. La baza deciziei sale ar putea fi ori axarea pe familie, ori o a treia sarcină. După ce a apărut în presă informația că nu se va mai ocupa de evoluția vocilor de la concursul de talente, artista a explicat, în urmă mai bine cu o lună, că plecarea sa din cadrul emisiunii se datorează celor două turnee simultan pe care le va are programate în acest an.
„După un an în care am încercat să fac parte și din juriul de la Românii au talent, și din grupul de antrenori de la Vocea României, să am și două turnee simultan (Tradițional – care apropo pe 1 decembrie o sa fie la Cluj, de obicei era live-ul de la Voce| și Live & Crunchy), plus videoclipuri și colaborări muzicale, am ajuns într-un punct în care mi-am dat seama că trebuie să spun stop”, a declarat Andra.
În schimb, adevărul pare să fie altul. În uma unei fotografii postate de artistă pe contul său de Instagram, în care apare alături de frații ei, aceasta își ține grijuliu mâna pe abdomen. De altfel, nici zâmbetul nu este de omis.
E drept că interpreta este o fire veselă, în mai toate fotografiile sale de pe rețelele de socializare arătându-și bucuria, însă, de această dată pare să fie ceva mai mult, la calcul intrând și gestul său protector.