Ilinca Vandici a ajuns la psiholog. Ce se întâmplă, de fapt, cu vedeta de la Kanal D
Este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare din România, are o familie minunată, însă nu toate sunt aşa cum şi-ar fi dorit. Ilinca Vandici a ajuns la psiholog. Iată ce se întâmplă, de fapt, cu vedeta Kanal D!
De ce a ajuns Ilinca Vandici la psiholog?!
Deşi foarte puţine vedete recunosc că sunt momente în care au nevoie de ajutor specializat pentru a trece peste perioade grele, iată că Ilinca Vandici spune, fără ruşine, că merge, de ceva timp, la psiholog. În ciuda voioşiei sale şi energiei pozitive pe care o emană, prezentatoarea de la “Bravo, ai stil!” experimentează stări de anxietate care pot duce către depresie dacă nu sunt gestionate corect.
“Am ieșit din perioada pandemiei cu ședințe la terapeut. Șoc și groază. Nu e un lucru puțin pentru că tind să cred că societatea în care trăim și mai ales generația noastră are un nevoie de un pic de ajutor.
Am făcut o greșeală în momentul în care m-am confruntat cu depresia postnatală. Nu am vrut, nu am simțit sau poate nu am crezut că e cazul să apelez la un specialist și am considerat că sunt suficient de puternică să diluez treaba asta de una singură. Lucru care nu mi-a fost favorabil pe termen lung. Iar lunile acestea de pandemie în care am stat acasă, nu am făcut nimic. Nu am putut să muncesc, să mă întâlnesc cu prietenii mei, m-au readus cumva în aceeași stare pe care o aveam atunci. Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă pentru că nu mă mai simțeam eu așa cum trebuia.
Am luat decizia să vorbesc cu cineva despre asta, dacă am înnebunit sau chiar mi se întâmplă niște lucruri. Ei bine, sunt reale, se întâmplă și tocmai de asta o dată pe săptămână stau de vorbă cu un psihoterapeut. Mă ajută să conștientizez ce viață frumoasă am, ce familie frumoasă am”, a declarat Ilinca Vandici, pentru cei de la Libertatea.ro.
Cine a fost cel care a sesizat schimbările ciudate de comportament
Conform vedetei de la Kanal D, cel care a ajutat-o să realizeze că are nevoie de ajutor specializat este chiar Andrei Neacșu, soţul său. Mereu aproape de ea, acesta a atenţionat-o că nu îi stă în caracter să fie tristă, agitată şi închisă în ea.
“Andrei a văzut că m-am schimbat. Încă din perioada pandemiei, după vreo lună, două, avea momente în care mă întreba ce e cu mine, de ce sunt tristă, dacă s-a întâmplat ceva, să vorbesc cu el.
El a fost primul care mi-a atras atenția, pentru că eu nu-mi dădeam seama că se întâmplă ceva cu mine. Nu știu să-ți spun cum și-a dat seama, dar uite ce important e omul de lângă tine. Ulterior mi-am dat seama că, dacă el a sesizat ceva, înseamnă că, da, ceva nu este în regulă. Așa am prins curaj și am căutat ajutor”, a mai povestit Ilinca Vandici.