Ilie Năstase are o cerere deosebită pentru instanță, după ce a fost condamnat pentru consum de alcool. Ce dorește fostul jucător de tenis și ce spune avocata sa?
Ilie Nastase a cerut judecătorilor reducerea sentinței primite. Acesta a precizat, în cursul zilei de vineri, în fața magistraților Curții de Apel București că îi pare rău pentru incidentul cu pricina. De asemenea, a subliniat și că nu a consumat alcool până la 35 de ani. ,,Independent de cine este Ilie Năstase, trebuie să se țină cont de vârsta lui, de 73 de ani. (…) Aș vrea să ne raportăm la o persoană de 73 de ani care își recunoaște vinovăția și este conștientă de urmările faptelor sale”, a declarat Eliza Ene-Corbeanu, avocata lui Ilie Năstase, în fața judecătorilor Curții de Apel.
Cea care îl reprezintă în instanță pe Năstase a solicitat respingerea apelului venit de la parchet cu particularizarea a unui prag minim pentru fiecare din cele două infracțiuni comise. Aceasta cere două luni de închisoare cu amânare pentru ilegalități. Ilie Năstase a reiterat indiferent de cine este în țară sau de realizările sale, trebuie raportată la o persoană în vârstă de 73 de ani, care își admite vinovăția. ,,Când s-a urcat pe motoscuter, exista la fața locului un reprezentant al poliției rutiere, cu toate televiziunile (…) episodul s-a derulat sub ochii poliției rutiere (…) niciun moment nu s-a pus problema să îl oprească sau să îl prevină”.
Amintim că Ilie Năstase a fost condamnat în luna februarie la 9 luni de detenție de către magistrații Judecătoriei Sectorului 1. Oamenii legii au fost nevoiți să blocheze autoturismul lui Năstase în anul 2018 din cauză că fostul sportiv a plecat de pe loc după un schimb de replici cu un agent. Vedetei i-a fost întocmit atunci un dosar penal cu privire la infracțiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, fiind amendat cu 1.000 de lei.