IKEA deschide al treilea magazin în România. Se fac angajări, e nevoie de sute de oameni
Unul din marii retaileri pe segmentul de mobilier ieftin, IKEA, își anunța intențiile de extindere globală din luna mai a anului viitor. Gigantul anunța de atunci că și-a propus să cheltuiască 3 miliarde de euro pentru magazine pe măsură ce se adaptează la comerțul electronic. Un prim pas avea să-l facă pe piețele vest-europene, iar în ceea ce privește piața locală, în 2023 IKEA deschide al treilea magazin în România.
Investiții de miliarde de euro în 2023
Retailerul IKEA, Ingka Group, cheltuiește 3 miliarde de euro până la finele anului 2023 pentru magazine noi și existente, o mare parte din această sumă fiind destinată modificării magazinelor sale de marcă, astfel încât acestea să poată fi folosite ca centre de distribuție pentru comerțul electronic.
Tolga Oncu, director de retail la grupul care deține majoritatea magazinelor IKEA din întreaga lume, a declarat că banii vor fi cheltuiți în toate regiunile, deși aproximativ o treime sunt destinați Londrei, un banc de încercare pentru noile formate de magazine și setări logistice.
În ultimii ani, IKEA s-a adaptat la creșterea cumpărăturilor online, dezvoltând magazine mai mici, modernizându-și site-ul web și lansând o nouă aplicație, precum și servicii digitale, cum ar fi instrumente de planificare la distanță.
În timpul pandemiei, IKEA a înregistrat o cerere record pentru mobilierul său de casă la preț redus, deoarece oamenii au petrecut mai mult timp acasă. În ultimii trei ani fiscali, Ingka a investit aproximativ 2,1 miliarde de euro în magazine noi și existente pe cele 32 de piețe ale sale.
IKEA deschide al treilea magazin în România, în Timișoara
Cele mai recente cheltuieli se vor concentra, de asemenea, pe noi magazine tradiționale „blue-box” în România, China și India și pe noi magazine de oraș, precum și pe studiouri de planificare, în Canada, Danemarca, Italia, India, Statele Unite și alte țări.
În afară de dezvoltarea acestor noi instrumente, IKEA anunță pe plan local deschiderea unui nou magazin, pentru care deja au anuțat recrutarea a nu mai puțin de 250 de viitori angajați, pentru noua locație situată în Timișoara.
Conform datelor, IKEA deschide al treilea magazin în România în vara acestui an, iar posturile scoase la concurs sunt cele din departamentele operaţionale de vânzări, logistică, relaţii cu clienţii și cele de tip restaurant.
„Suntem foarte entuziasmaţi de perspectiva întâmpinării noilor colegi, care vor avea nenumărate oportunităţi în cadrul unei companii globale”, spune Nicoletta Muscinelli, Market Manager IKEA Timişoara, conform BusinessMagazin.
Noul magazin este situat în zona Dumbrăvița, din orașul de pe Bega, iar construcția acestuia a început în urmă cu doi ani, pe o suprafață totală de 26.000 de metri pătrați cu o investiție totală de peste 60 de milioane de euro, terenul achiziționat având o suprafață inițială de 85.000 de metri pătrați. Tot aici se vor construi și depozite logistice, reprezentații IKEA spunând că se vor construi pe 4.000 de metri pătrați.