Deşi în urmă cu câţiva ani era mult mai uşor să înregistrezi o conversaţie telefonică, acum a devenit mult mai complicat să înregistrezi convorbiri telefonice pe Android.
Înainte de a începe să înregistrezi convorbirile telefonice, verifică legalitatea acestei acțiuni. De obicei, ambii interlocutori trebuie să accepte înregistrarea anterior convorbirii. În România, de exemplu, trebuie ca persoana cu care vorbești să accepte acest lucru, altfel înregistrarea convorbirii fiind considerată de către lege ca o încălcare a dreptului la viață privată. În alte țări însă, înregistrările sunt ilegale indiferent de situație.
Lăsând la o parte motivele pentru care v-aţi dori să înregistraţi apeluri telefonice cu diverse persoane, merită să aveţi în vedere un singur aspect, este vorba de partea legală a problemei. Dacă ar fi să ne luăm după Wikipedia, în România situaţia este mult mai simplă decât în alte ţări, în conformitate cu Legea Telecomunicaţiilor din Codul Penal nr.676/2001. Orice participant la o conversaţie are dreptul explicit de a înregistra acea conversaţie. Problema apare în momentul în care vreţi să folosiţi acele înregistrări. Dacă vrei să înregistrezi apeluri telefonice pe Android pentru o arhivă personală, nu este nici un fel de problemă. Dacă vrei să foloseşti respective înregistrări într-un proces, instanţa, într-un mod mai mult sau mai puţin arbitrar, poate să accepte sau să refuze introducerea lor ca dovezi.
În 2014, deşi ne desfăşurăm cea mai mare parte a conversaţiilor prin intermediul unui smartphone sau a unei tablete, nu este deloc exclus să vorbim cu mătuşa din Italia pe Skype, Facebook, Google Voice, Yahoo! Messenger sau Viber de pe laptop. Într-o astfel de situaţie, cu o singură aplicaţie terţă şi câteva funcţii activate în Windows, puteţi înregistra atât cuvintele voastre cât şi pe cele ale interlocutorului. Funcţia la care fac referire poartă numele de Stereo Mix. Aceasta este capabilă de a înregistra simultan atât sunetele ieşite din calculator, indiferent de sursa lor, cât şi conţinutul audio ,,auzit” de microfon. Stereo Mix nu este activat implicit. Trebuie să faceţi click dreapta pe difuzorul din dreapta jos a ecranului, de lângă ceas şi să selectaţi Recording Devices. Pe noua pagină, sub Microphone, faceţi click dreapta în spaţiu liber şi selectaţi Show Disabled Devices. Instant va apărea în ceaţă Stereo Mix. Faceţi click dreapta pe el şi selectaţi Enable. Printr-un al doilea click dreapta pe el activaţi ca mijloc de înregistrare implicit – ,,Set as default Device”. La pasul următor, faceţi dublu click pe microfonul din această listă şi accesaţi pagina Listen. Bifaţi Listen to this device.
Dacă paşii de mai sus au fost urmaţi cu succes, cu căştile pe urechi, ar trebui să vă auziţi propria voce atunci când vorbiţi. În teorie ar trebuie să vă auziţi şi în boxe vocea, dar în funcţie de calitatea microfonului vostru s-ar putea să faceţi microfonie, motiv pentru care este recomandabil să folosiţi o pereche de căşti pentru această activitate.
Rămâne să vă alegeţi aplicaţia pe care o folosiţi pentru înregistrarea efectivă. În Windows este inclus un utilitar intitulat Sound Recorder care ar putea să facă treabă foarte bună într-un astfel de scenariu. Alternativa, dacă vă doriţi un pic mai multe opţiuni, este să folosiţi Audacity, descărcabil gratuit de la adresa audacity.sourceforge.net. Merită să aveţi în vedere că această aplicaţie este cross-platform şi funcţionează la fel de bine pe Windows sau Mac.
După descărcarea şi instalarea aplicaţiei, la prima rulare, înainte de declanşarea înregistrării, trebuie să aveţi grijă ca în bara de meniu să fie selectat Windows WASAP şi Speakers Realtek High Definition, exact ca în captura de mai sus. Deşi este posibil ca placa voastră de sunet să fie făcută de altcineva, trebuie să aveţi grijă ca numele dispozitivului selectat în dreptul microfonul să se încheie cu termenul loopback atunci când staţi cu mouse-ul pe el.
Dacă aţi trecut prin aceste etape, cu Audacity pornit, iniţiaţi o conversaţie cu programul VoIP preferat: Skype, Yahoo Messenger, Viber, etc. În secunda următoare apăsaţi pe butonul Record din interfaţa Audacity şi, după încheierea dialogului, apăsaţi pe stop. Pentru salvarea fişierului proaspăt realizat, accesaţi meniul File – Export Audio. Introduceţi numele, alegeţi tipul fişierului, de preferat MP3 pentru a-l reda pe orice dispozitiv, alegeţi calea în care îl doriţi păstrat şi faceţi un click pe Save.
În cazul în care sunteţi mândri posesori de Android, nu este foarte complicat să înregistraţi o conversaţie telefonică, dacă aveţi aplicaţia potrivită şi aveţi în vedere câteva detalii pe partea de configurare. După mai multe experimente, am ajuns la concluzia că aplicaţia Call Recorder de la Boldbeast este cea mai facilă soluţie pentru această activitate. Este gratuită, nu include reclame şi singurul motiv pentru care aţi putea investi nişte bani în ea este pentru a câştiga posibilitatea înregistrării automate a tuturor apelurilor telefonice. Implicit, trebuie să iniţiaţi voi înregistrarea.
Descărcaţi aplicaţia din Google Play. Aceasta ar trebui să funcţioneze pe aproape orice smartphone, indiferent de operatorul pe care îl folosiţi şi de configuraţia hardware a acestuia. Eu am instalat-o pe un Samsung Galaxy Young, plecând de la premisa că, dacă merge pe un telefon entry level, funcţionează pe orice altceva. A mers perfect.
După ce aţi instalat-o, intraţi în ea şi apăsaţi pe butonul Settings al telefonului pentru a accesa pagina de configurare a aplicaţiei. Două aspecte sunt mai importante din pagina de configurare a programului. Locaţia de salvare a înregistrărilor este configurabilă pe pagina App Settings. Implicit, ca şi ,,Clip Saving Folder”, este definit un director ascuns de pe cardul SD sau stocarea internă a aparatului. Acesta poate fi modificat cu uşurinţă. Şi într-un caz şi în altul, directorul este accesibil prin intermediul unui PC şi, oricum, toate înregistrările pot fi accesate din interfaţa Call Recorder | Boldbeast. Tot din respectiva listă, printr-o atingere prelungită pe o înregistrare, o puteţi redenumi sau îi puteţi ataşa câteva linii de text. Dacă vreţi să interacţionaţi cu fişierele generate de aplicaţie, de tip .amr, direct de pe telefon, într-un mod mai facil, puteţi apela la un manager de fişiere gen ES File Explorer – gratuit în Google Play.
Pe pagina de meniu Call Setting puteţi alege să fie înregistrate toate apelurile telefonice şi puteţi opta ca după încheiere unei conversaţii să fiţi întrebat dacă aceea să fie sau nu înregistrată. De asemenea puteţi defini o durată de timp de câteva secunde pentru apelurile care implicit să nu fie niciodată înregistrate. Din acest moment, în timpul oricărei conversaţii telefonice, pe ecran va apărea un buton de record pe care îl puteţi apăsa pentru a declanşa înregistrarea.
Dacă v-aţi obişnuit să vorbiţi mult pe difuzor, o alternativă este Smart Voice Recorder. Aceasta este o aplicaţie gratuită care poate fi folosită atât pentru înregistrarea de diverse evenimente, conferinţe, concerte, cât şi pentru înregistrarea apelurilor telefonice puse pe modul handsfree, deoarece poate rula în fundal.
Ideea de a înregistra conversaţii nu este nouă, dar, din păcate, s-a complicat de-a lungul anilor. Mai sus am detaliat cea mai simplă metodă în cazul în care vrei să înregistrezi apeluri telefonice pe Android. Urmaţi paşii cu atenţie, experimentaţi cu parametrii de funcţionare din Call Recorder | Boldbeast dacă lucrurile nu merg cum ar trebui şi ascultaţi-vă liniştiţi înregistrările sau salvaţi-le pe PC.