Ianis Hagi, umilit de fani după revenirea pe teren. Toată Scoția a văzut asta

de: Gabriel Esanu
30 11. 2020

Ianis Hagi a revenit printre titularii lui Glasgow Rangers, după mai bine de o lună. A fost chiar integralist în victoria pe care echipa sa a reușit-o în Cupa Ligii, cu Falkirk, formație din liga a treia. Doar că atacantul român nu a reușit să profite de șansa pe care a primit-o de la Steven Gerrard. A avut o evoluție mult sub așteptări și a primit nota șase din partea jurnaliștilor scoțieni. Cea mai mică dintre cele oferite jucătorilor lui Rangers. Liderul din Scoția s-a impus clar, 4-0, în fața celor de la Falkirk, formație de liga a treia. Ianis nu a dat gol sau pasă de gol.

Ianis Hagi a primit cea mai mică notă dintre toți jucătorii lui Glasgow Rangers. Din ce motiv l-au criticat fanii

Evoluția ștearsă a lui Ianis Hagi a fost taxată foarte dur și de fanii lui Glasgow Rangers. Aceștia încep să își piardă răbdarea, iar criticile sunt din ce în ce mai vehemente. Asta în ciuda faptului că românul era foarte apreciat pe Ibrox la începutul acestui sezon. Fanii lui Rangers sunt nemulțumiți că Ianis încearcă de multe ori soluții fanteziste. Care duc adesea la pierderea posesiei.

„Ați văzut vreodată pe cineva care să piardă mingea mai des decât o face Ianis Hagi? Aveți vreo analiză legată de acest aspect?”, s-a întrebat un fan al lui Rangers după prestația românului de ieri.

„Nota 6. A început în mijloc, iar ulterior a trecut în flancul stâng. A muncit mult și ar fi meritat să aibă o pasă decisivă, însă Cedric Itten a trimis peste poartă. Nu a fost cel mai bun meci al său”, au scris jurnaliștii scoțieni de la Glasgow Live, despre Ianis Hagi.

Ianis Hagi a fost ultima dată titular pentru Glasgow Rangers într-o partidă cu Livingston, câștigată cu 2-0, pe 25 octombrie. A și pasat decisiv pentru unul dintre goluri. De altfel, Ianis era într-o formă bună când a fost trecut pe banca de rezerve. Avea o serie de cinci partide cu gol sau pasă de gol în campionat. Dar românul nu a reușit să impresioneze în ultimele jocuri, intrat de pe bancă. Iar prestația de duminică îi scade și mai mult șansele de a reveni ca titular la Rangers.