Ianis Hagi, ofertat chiar și când e accidentat. Mijlocașul român de la Rangers a fost obligat să ia o pauză forțată, din cauza accidentării grave suferită la genunchiul drept, în ianuarie. Internaționalul român se află în plină perioadă de recuperare și va absenta de pe teren cel puțin șase luni. În ciuda problemelor medicale, Ianis Hagi a rămas în vizorul unei mari formații europene care și l-ar dori din vară.
Ianis Hagi, ofertat chiar și când e accidentat. Mijlocașul de 23 de ani de la Rangers este nevoit să stea „pe bară” după accidentarea gravă suferită în ianuarie, într-o partidă din Cupa Scoției. Operat la genunchi, românul va absenta cel puțin 6 luni de pe gazon.
Ianis Hagi s-a obișnuit cu accidentarea suferită la începutul anului și abia așteaptă să revină sezonul viitor pe teren la Rangers. El a declarat că este într-o stare bună și muncește pentru a reveni pe teren.
„Sunt bine, chiar sunt bine. Cred că cel mai important lucru din punct de vedere mental este că sunt într-un loc bun. M-am împăcat cu accidentarea și am muncit ca să mă pot întoarce pe teren” a declarat Ianis Hagi, pentru Rangers TV.
Ianis Hagi a ratat și convocarea pentru meciurile amicale ale naționalei cu Grecia și Israel. El a transmis un mesaj colegilor săi, dar și noului staff al tricolorilor condus de Edi Iordănescu.
„În primul rând, vreau să urez bun-venit noului staff, sper să avem parte numai de succese împreună și să îi facem fericiți pe suporterii echipei naționale. Vreau să îi salut pe toți cei prezenți la Mogoșoaia. Îmi este dor de voi și de-abia aștept să ne vedem.
Jucătorilor le doresc multă baftă, să înceapă cu dreptul acest an. Eu îmi doresc să revin cât mai repede la echipa națională. Pentru asta muncesc zi de zi și sper să mă recuperez cât mai repede. Sper să revin mai repede pe teren, alături de suporteri”, a transmis Ianis Hagi, într-un mesaj video postat pe site-ul FRF, dar și pe pagina de Facebook a echipei naționale a României.
Ianis Hagi a rămas o „țintă” pentru turcii de la Galatasaray, oarecum surprinzător, dată fiind situația sa medicală. Echipa din orașul unde Gică Hagi este o legendă l-a mai curtat pe fiul „Regelui” și anul trecut. Gruparea Cim Bom a oferit doar 7 milioane de euro, în timp ce Rangers dorea 17 milioane de euro. Apoi, au existat informații despre un posibil schimb Ianis Hagi – Alex Cicâldău, unul dintre românii de la Galata, dar nici acest lucru nu s-a concretizat.
Acum, Ianis Hagi este pomenit din nou de presa turcă drept jucătorul pe care Galatasaray și-l dorește, începând dn vară. Și asta, chiar în condițiile în care antrenorul echipei nu mai este „Împăratul” Fatih Terim, cel care l-a pregătit și pe Gică Hagi în anii de glorie ai acestuia de la clubul din zona de lux de pe malul Cornului de Aur.
„Ianis Hagi, fiul legendei Galatasaray, Gheorghe Hagi, se află pe radarul echipei „galben-roșii”. Valoarea actuală de piață a talentului românesc de 23 de ani, născut la Istanbul, este de 7 milioane de euro”, au titrat cei de la Aspor.
Alături de Ianis Hagi, Galatasaray îi mai are în vizor, printre alții, pe James Rodriguez, fostul jucător al lui Real Madrid și Everton, dar și pe Mohamed Elneny, trecut pe la Arsenal Londra, scrie digisport.ro. Fiul „Regelui” a declarat, anul trecut, că își dorește să ajungă să joace la clubul din orașul în care s-a născut și crescut.
„Îmi doresc, într-adevăr (n.r. – să joace la Galatasaray). E un club pe care îl iubesc. Am crescut cu el, acolo m-am născut. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar sunt atașat de acest club.
Din păcate, nu (n.r.- nu a învățat limba turcă). Aveam trei ani când am plecat de acolo, apoi am mai fost un an când a fost tata antrenor, dar nu am prins prea multe cuvinte”, a declarat Ianis Hagi, la Digi Sport, anul trecut.
Până atunci, Ianis Hagi va trebui să treacă cu bine peste cea mai gravă accidentare din cariera sa și să revină la forma care l-a transformat într-un om de bază, atât la Rangers, cât și la echipa națională.
Foto: Instagram/Ianis Hagi