Jurnaliștii scoțieni au fost impresionați de modul în care a decurs un antrenament al lui Ianis Hagi la naționala de tineret a României. Fotbalistul lui Glasgow Rangers a exersat executarea loviturilor libere, alături de Adrian Mutu. Au fost sfaturi foarte interesante pe care Ianis le-a primit de la „Briliant” legate de lovirea mingii. Ianis a urmărit cu mare atenție, a schimbat câteva impresii cu selecționerul, iar apoi a pus perfect în practică. Loviturile lui Ianis au fost excelent plasate, lucru remarcat de jurnaliștii scoțieni.
„Starul lui Rangers, Ianis Hagi, și-a demonstrat talentul după ce a executat uimitor două lovituri libere, la antrenamentul naționalei României U21. Chiar dacă a ajuns la naționala U21, acesta a arătat că nu și-a pierdut tehnica și a executat excelent două lovituri libere după ce a urmat instrucțiunile lui Adrian Mutu”,au scris jurnaliștii de la The Scotish Sun.
Discuția dintre Ianis Hagi și Adrian Mutu s-a dovedit foarte productivă, iar ambii au tras la poartă pentru a exemplifica.
„Eu nu dau forță, doar o lovesc. Cu cât deschizi unghiul mai mult, așa se și duce pentru că tu lovești cu interiorul. Nu e cotită, tu vrei s-o acoperi, sa cadă. Tu asta vrei, nu?”, a spus Mutu.
„Așa trebuie să-i dau cotită”, a spus Ianis. „Nu-i dai cotită, lovește la fel. Ia, uite, vezi?”, a încheiat Mutu, încântat de șutul lui Hagi jr., care s-a dus direct în vinclu.
La finalul antrenamentului, Adrian Mutu și-a continuat laudele la adresa lui Ianis Hagi. S-a arătat încântat de atitudinea fotbalistului de 22 de ani. Ba chiar mai mult, „Briliantul” a recunoscut că Ianis ar fi favorit în fața sa la un concurs de executat lovituri libere.
„Ianis Hagi este un fotbalist super profesionist, a venit cu atitudinea corectă, s-a antrenat bine. Nu ar trebui să dea atâta importanță presiunii pe care o are asupra lui, trebuie să stea calm, să creadă în jocul lui, pentru că poate fi decisiv. Pe Ianis Hagi aș paria la un concurs de lovituri libere cu mine, execută bine, execută la fel de bine cu ambele picioare”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă premergătoare meciului cu Danemarca.