Ianis Hagi, curaj uimitor. Cine este uriaşul de 180 de kilograme cu care şi-a încordat muşchii

de: Gabriel Peneș
19 07. 2021

Ianis Hagi are parte de senzații tari la Rangers. Internaționalul român face parte din lotul cu care Steven Gerrard va ataca noul sezon de Champions League, dar și de campionat. Până atunci, gruparea de pe Ibrox Park are programate mai multe partide amicale. Dar, între ele, jucătorii campioanei Scoției, inclusiv Ianis Hagi, au avut ocazia să „trăiască periculos”.

Ianis Hagi, curaj uimitor

Ianis Hagi a rămas, deocamdată, la Rangers, în ciuda multor zvonuri despre plecarea sa. Lazio, Seviila, Galatasaray au fost printre echipele ce și l-au dorit pe mijlocașul român de 22 de ani. Dar, până una-alta, acesta se antrenează sub comanda aceluiași Steven Gerrard. Rangers se află în perioada de pregătire și de partide amicale. După înfrângerea uluitoare contra celor de la Tranmere Rovers, din Liga a 4-a engleză, tehnicianul a fost critic cu elevii săi. Nici Ianis nu a fost scutit de aprecierile negative ale antrenorului campioanei Scoției.

Nu pot să tolerez jucătorii care se feresc de deposedări și sunt moi. Dacă nu joci bine, nu putem duce pe nimeni în spate. Sezonul acesta este foarte important. Jucătorii trebuie să impresioneze și să joace bine, altfel nu vor mai primi multe minute”, a declarat, plin de nervi, Steven Gerrard, după 0-1 cu cei de la Tranmere.

Cine este uriaşul de 180 de kilograme cu care şi-a încordat muşchii

Jucătorii lui Rangers au vut ocazia de a se revanșa în amicalul susținut contra celor de la Arsenal. Și au reușit, obținând un 2-2 împotriva „tunarilor”. Ianis Hagi a jucat aproape o oră, muncind mult, chiar dacă nu a avut realizări deosebite. Următoarele partide amicale se vor disputa în această săptămână, contra celor de la Blackburn și Brighton. Dar cea mai importantă partidă a perioadei de pregătire va avea loc duminică, 25 iulie, când Rangers o va înfrunta, pe teren propriu, pe Real Madrid.

Dar între două partide amicale, jucătorii lui Rangers au avut parte și de o surpriză mai puțin obișnuită. Ei au primit vizita unuia dintre fanii echipei. Nu unul oarecare ci cel care a cucerit titlul de „cel mai puternic om din lume”. Tom Stoltman (27 de ani) este primul scoțian care își adjudecă faimosul titlu și a fost invitat să îi viziteze pe fotbaliștii echipei al cărei fan este. Ianis Hagi nu a ratat prilejul de a se fotografia lângă puternicul scoțian, românul fiind printre jucătorii preferați ai acestuia. Internaționalul român „și-a umflat mușchii” lângă omul capabil să ridice greutăți de 450 de kilograme. Apoi, s-a întors la fotbal, un sport mai puțin riscant decât întâlnirea cu colosul scoțian de 2.03 m înălțime și aproape 180 de kilograme.