Ianis Hagi, acid la adresa colegilor săi. Internaționalul român de la Rangers a fost folosit de antrenorul Steven Gerrard abia din minutul 56 al partidei din Europa League cu Brondby, disputat în deplasare. Mijlocașul de 23 de ani a adus mai multă dinamică și claritate în jocul campioanei Scoției. Ianis Hagi a reușit să și marcheze golul ce a dus 1 punct formației sale. La finalul partidei, el a atuncat cîteva „săgeți” către coechipieri.
Ianis Hagi a fost un jucător decisiv pentru Rangers în partida din deplasare contra danezilor de la Brondby. Deși era așteptat să apară titular în meciul din Europa League de joi seară, internaționalul român a fost introdus doar în minutul 56. Dar, 20 de minute mai târziu, el a finalizat o acțiune de atac cu un șut frumos, din interiorul careului, expidiind balonul, din plin fuleu, în colțul lung al porții danezilor. Astfel, Rangers a plecat cu un punct important din Danemarca.
Ianis Hagi l-a convins, de această dată pe Steven Gerrard că merită să fie titular, Antrenorul lui Rangers i-a lăudat prestația catalogând-o drept „superbă”.
Ianis și Kent au fost superbi în momentul în care s-au aflat pe teren. Golul a fost excelent. Jocul s-a schimbat după modificările din prima repriză. Am avut alt ritm. A fost ceea ce trebuie, chiar mi-a plăcut. Cu siguranță va trebui să mă uit la schimbări în linia de cei trei mijlocași ofensivi pentru următorul meci”, a spus Gerrard, la finalul meciului.
Ianis Hagi a adus un punct important pentru echipa sa, iar după meci și-a permis, din această postură, să arunce câteva „săgeți” către coechipieri. El a criticat prestația formației din prima repriză, subliniind că mentalitatea trebuia să fie alta.
Am venit să câștigăm și nu am câștigat. Europa League este o competiție grea, dar ne-am dorit să câștigăm. Ca de obicei, mi s-a cerut să intru, să încerc să aduc mingea în careu, ce trebuie să facă un număr 10. Mentalitatea noastră ar fi trebuit să fie mai bună de la început. Suntem Rangers și trebuie să venim aici să încercăm să câștigăm, nu să așteptăm a doua repriză să ieșim și să atacăm”, a spus Ianis Hagi, citat de heraldscotland.com.
El a mai adăugat că e nevoie de câștigarea următoarelor două meciuri pentru a se califica în fazele eliminatorii ale Europa League.
Măcar am luat acel punct și acum trebuie să câștigăm ultimele două jocuri pentru a fi în runda următoare. Ne-am dorit să fim într-o poziție mai bună la meciul cu Sparta Praga, dar trebuie să câștigăm meciul de pe Ibrox. Știm că fanii vor fi alături de noi și ne vor împinge de la spate. Trebuie să livrăm rezultate. Când ieșim pe teren, trebuie să avem mentalitatea de a câștiga. Nu trebuie să așteptăm ca adversarii să înscrie și abia apoi să forțăm pentru a câștiga. De acum înainte, sper să înscriem primii”, a mai declarat Ianis Hagi, conform sursei citate.