Ca multe alte întreceri, și campionatul Scoției, unde evoluează și Ianis Hagi, a fost întrerupt. Venit de la Genk sub formă de împrumut la Glasgow Rangers, Ianis Hagi a băgat frica în scoțieni, ceea ce îi va determina pe oficialii grupării din Scottish Premiership să ia o serie de măsuri.
Cum întrecerea din Scoția a fost suspendată, jurnaliștii din această țară se întreabă ce se va întâmpla cu Ianis Hagi. Împrumutul fotbalistului român la Rangers expiră pe 30 iunie, iar în condițiile prelungirii crizei mondiale, s-ar putea ajunge în situația ca Ianis să nu mai poată evolua pentru „protestanți” în finalul acestui sezon. Conform jurnaliștilor de la Glasgow Live va depinde strict de Hagi jr. dacă va dori sau nu să joace pentru Rangers.
Transferul lui Ianis Hagi la Rangers ar putea fi perfectat în mare măsură la vară, iar oficialii echipei din Scoția sunt pregătiți de câteva măsuri istorice în ceea ce privește contractele jucătorilor. Presa din Marea Britanie spune că oficialii pot pregăti derogări în privința înțelegerii cu anumiți fotbaliști, care rămân liberi de contract sau care sunt împrumutați.
Scottish Premiership s-ar putea relua în ciuda problemelor existente la nivel mondial sau Federația Scoțiană de Fotbal (SFA) ar putea lua decizia prelungirii campionatului și peste vară, caz în care se vor lua măsuri speciale în privința contractelor fotbaliștilor.
Football.london scrie că jucătorii care sunt împrumutați la formația lui Steven Gerrard pot primi derogări în privința înțelegerilor. Dacă se va întâmpla acest lucru, fotbaliștii vor mai putea juca câteva luni la clubul respectiv. În această situație se află și Ianis Hagi, care a venit sub formă de împrumut de la Genk.
„Legal, contractele anumitor jucători vor expira pe 30 iunie. În cazul în care campionatul se va juca și după data de 30 iunie, atunci vom fi nevoiți să facem contracte speciale. E un lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. Momentan, acest aspect nu există în statut”, a declarat fostul oficial al cluburilor Liverpool și Tottenham Hotspur, Damien Comolli, pentru BBC Radio 5 Live.
Ianis Hagi este împrumutat de la Genk până în vară, dar scoțienii îl pot cumpăra cu 5 milioane de euro. În aceste condiții, presiunea pe Rangers de a lua o decizie în cazul lui Ianis este și mai mare.