‘Hristos Învățătorul’ a fost arestat. Cine e bărbatul care susține că e reîncarnarea lui Iisus VIDEO

”Hristos Învățătorul a fost arestat” Cine e bărbatul care susține că e reîncarnarea lui Iisus.

Agenții FSB din Rusia l-au arestat pe  Visarion ”Hristos Învățătorul”, conducătorul unui cult care îl consideră pe bărbat, reîncarnare lui Iisus Hristos.

”Hristos Învățătorul” a fost arestat

Atât conducătorul unui cult mesianic, dar și aghiotanții săi au fost reținuți în Siberia, la una dintre comunele sectei, după ce au fost acuzați de folosirea banilor adepților și de violență fizică și psihică la împotriva acestora.

Potrivit Hotnews.ro, agenți înarmați au luat cu asalt complexul Bisericii Ultimului Testament din sudul Krasnoiarsk. Filmarea incidentului îi arată pe agenții FSB escortând pe liderul sectei, Visarion Hristos Învățătorul la unul din elicopterele folosite la raid.

„50 de dube ale poliției, 50 de autobuze, o ambulanță și personal medical se îndreaptă încoace”, a declarat un martor la evenimente pentru site-ul rusesc Tayga.info.

Au folosit banii membrilor și violența psihologică

Autoritățile din Rusia susțin că liderii cultului „au folosit banii membrilor și violență psihologică” împotriva adepților, cauzând „vătămarea serioasă” a unora dintre ei. Organele de lege intenționează să îi pună sub acuzare pe bărbați pentru crearea unei asociații religioase care folosește violența, potrivit Comitetului de Investigații al FSB.

Potrivit Interfax, Biserica Ultimului Testament a spus că în luna februarie a fost ținta unor razii și interogatorii în cu privire la o investigație de fraudă declanșată la una din școlile la care merg copiii adepților.

Serghei Torop, ”Hristos Învățătorul” a fost polițist

Comitetul de Investigații al Serviciul Federal de Securitate (serviciul de informații al Rusiei) l-au reținut pe Visarion, un fost polițist al cărui nume de mirean este Serghei Torop, și doi aghiotanți ai acestuia.

Unul din adjuncții lui Visarion ”Hristos Învățătorul”, Vadim Redkin a declarat pentru Moscow Times că în perioada de vârf a pandemiei de coronavirus, în Rusia numărul oamenilor care au vrut să se alăture sectei s-a triplat în comparație cu lunile de la începutul pandemiei.

Biserica Ultimului testament a fost fondată la începutul anilor 90

Conform oficialilor FSB, Redkin a fost unul din cei doi aghiotanți reținuți marți alături de liderul cultului. ”Biserica Ultimului Testament” a fost fondată de către Visarion la începutul anilor 90. Mișcarea are în prezent aproximativ 4.000 de „visarioniți” în 20 de așezări rurale din sudul Siberiei. Cei mai devotați membri, 300 la număr, locuiesc pe un deal izolat denumit de aceștia „Lăcașul Zorilor”.

Secta și-a adâncit izolarea fizică față de restul Rusiei de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, închizând accesul în comune pentru persoanele din afara sectei. ”Biserica Ultimului Testament” nu trăia însă complet izolată de lume primind în mod regulat vizite ale presei.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI