Horoscop zilnic 1 iunie. Zodia care riscă să piardă bani chiar de Ziua Copilului
Horoscop zilnic 1 iunie. Luna trece prin zodia Rac și formează careuri cu planetele din Berbec. Acest context astrologic este destul de tensionat și ne poate aduce o stare emoțională proastă. Ne putem teme pentru pierderea stabilității, a siguranței, și putem avea parte de conflicte cu familia sau cu figurile autoritare din viața noastră.
Horoscop zilnic 1 iunie
Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.
Horoscop zilnic 1 iunie Berbec/ Ascendent Berbec
S-ar putea să ai parte de conflicte cu părinții sau cu persoanele cu care locuiești sub același acoperiș, nativule din Berbec. Treburile casnice nu îți sunt deloc pe plac și, din cauza acestor responsabilități pe care nu vrei să ți le asumi, starea generală este agitată. S-ar putea să nu ai câștig de cauză dacă te lupți pentru obținerea unui bun patrimonial.
Horoscop zilnic 1 iunie Taur/ Ascendent Taur
Veștile care îți ajung astăzi la urechi nu sunt deloc pe placul tău și te pot stresa peste măsură. Vei avea tendinta de a-ți impune ideile și opiniile în fața altora. Nu vei accepta și alte viziuni și păreri. Nu este o zi bună pentru negocieri. Recomandarea astrelor este să nu iei de bun tot ceea ce auzi, ba chiar să investighezi informațiile care ajung la tine.
Horoscop zilnic 1 iunie Gemeni/ Ascendent Gemeni
Se întrevăd nemulțumiri financiare care pot fi cauzate de cheltuieli neprevăzute sau de vești neplăcute legate de venituri sau de salariu. Nu da bani cu împrumut prietenilor și nu face investiții în planurile tale de viitor. De asemenea, nu te baza pe o sumă de bani care trebuie să vină de la cineva din anturaj.
Horoscop zilnic 1 iunie Rac/ Ascendent Rac
Luna îți traversează zodia, însă formează aspecte tensionate, prin urmare te poți aștepta la o stare de emotivitate mai mare. Ești hipersensibil, ușor de impresionat și de influențat. Nu este exclus ca vulnerabilități mai vechi să iasă la suprafață și să te împiedice să vezi realitatea așa cum este. Unii nativi pot avea parte de conflicte profesionale destul de dure.
Horoscop zilnic 1 iunie Leu/ Ascendent Leu
Azi vei simți nevoia de a te retrage, de a sta singur cu gândurile tale, însă ține cont că poți activa o serie de frici și frământări mai vechi. Nu crede toate informațiile care îți ajung la urechi și încearcă să verifici acuratețea acestora. S-ar putea ca propriile tale principii de viață să-ți devină dușmani astăzi.
Horoscop zilnic 1 iunie Fecioară/ Ascendent Fecioară
Se întrevăd conflicte cu prietenii sau cu persoanele din anturaj cu care ești implicat în anumite proiecte comune. Senzația ta este că oferi mai mult decât trebuie sau că doar tu muncești. Ai grijă la tendința de a te epuiza. Impune reguli acolo unde simți că este nevoie și nu prelua asupra ta responsabilitățile altora.
Horoscop zilnic 1 iunie Balanță/ Ascendent Balanță
Luna trece prin sectorul carierei tale și poate aduce fie conflicte cu superiorii, fie un nivel mare de stres cauzat de responsabilitățile profesionale cărora simți că nu le poți face față. Ai grijă la imaginea ta, la reputație și la modul în care îți impui autoritatea în fața altora. Nu sunt excluse luptele de putere, însă rezultatele nu vor fi de partea ta.
Horoscop zilnic 1 iunie Scorpion/ Ascendent Scorpion
Ziua de astăzi îți poate pune la îndoială multe principii de viață, convingeri și credințe, nativule Scorpion. S-ar putea să intri în conflicte cu cei din jur ca urmare a viziunilor diferite. Tendința ta va fi să te lupți până în pânzele albe pentru a demonstra un adevăr. Unii nativi pot fi mai atrași de zona spirituală sau pot explora niște domenii necunoscute până acum.
Horoscop zilnic 1 iunie Săgetător/ Ascendent Săgetător
Simți nevoia să renunți la ceva ce îți face rău, mai ales în contextul zilei, care poate activa o serie de angoase, vicii și temeri. De asemenea, traume emoționale nevindecate pot ieși la suprafață și îți poți strica starea de spirit. Ai grijă la tendința de a călca strâmb într-o relație și evită să faci speculații financiare. Poți pierde bani.
Horoscop zilnic 1 iunie Capricorn/ Ascendent Capricorn
Luna traversează sectorul relațiilor tale, însă formează aspecte tensionate cu planetele din Berbec. Acest context astrologic aduce tensiuni în cuplu, neînțelegeri cu familia și stres cauzat de sarcinile gospodărești sau de contexte legate de bunuri patrimoniale. Unii nativi pot fi acaparați de sarcinile casnice și pot face reproșuri partenerului din cauza faptului că nu se implică activ în viața de familie.
Horoscop zilnic 1 iunie Vărsător/ Ascendent Vărsător
Se întrevede o zi destul de stresantă la locul de muncă și cel mai probabil tensiunile cu colegii vor sta la bază. Ideile și viziunile pe care le ai nu vor fi ușor de digerat de persoanele cu care lucrezi. Din cauza asta, s-ar putea să nu ai spor în desfășurarea activităților și să fii mai obosit decât de obicei.
Horoscop zilnic 1 iunie Pești/ Ascendent Pești
Tranzitul Lunii de astăzi poate activa o serie de suferințe emoționale, sentimentale și nu este exclus să te simți singur și neiubit. Te poți simți dezamăgit de persoanele dragi și poți fi măcinat de amintiri și regrete. Ai grijă la tendința de a cheltui pe fond emoțional. S-ar putea să încerci să anihilezi aceste stări afective proaste cheltuind mai mult pe distracții și îndeplinindu-ți plăceri de moment.
Horoscopul
Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog