Horoscop zilinic, 10 mai. Un secret bine păstrat iese la iveală pentru această zodie
Începând de astăzi și până pe 3 iunie, Mercur va fi retrograd, întâi în zodia Gemeni, iar apoi, din 23 mai, în zodia Taur. Cu Mercur retrograd nu este momentul să facem negocieri, tranzacții și nici să luăm decizii importante, dat fiind ca raționamentul nostru este afectat. Totuși, această retrogradare din zodia Gemeni ne va ajuta să analizăm cu mai multă profunzime lucrurile. Este foarte probabil ca în următoarea perioadă să avem probleme cu comunicarea și mijloacele de comunicație.
Horoscop zilnic 10 mai
Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.
Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec
Pentru tine începe o perioadă în care trebuie să-ți reevaluezi modul în care comunici cu cei din jur. S-ar putea să nu fii prea deschis la dialoguri și să fii mai introspect, dar și mai confuz și agitat mental. Ai grijă la ce mesaje transmiți și la cum interpretezi mesajele altora. Poți renegocia niște contracte, dar evita sa semnezi acte noi.
Horoscop Taur/ Ascendent Taur
Cu Mercur retrograd în sectorul financiar, nu este exclus să ai probleme cu banii. S-ar putea ca în perioada următoare să trebuiască să faci niște reevaluări financiare, atât legate de modul în care îți câștigi banii, cât și de modul în care îi administrezi. Atenție la cheltuieli mari și la pierderi. Ar fi ideal dacă ai reuși să-ți pui un ban deoparte.
Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni
Mercur retrogradează chiar în zodia ta și cum îți este și guvernator este de preferat să ai mai multă grijă la starea de sănătate. Este o perioadă de reevaluări ale vieții personale și nu este exclus să fii mai puțin comunicativ. Ai grijă să nu iei decizii superficiale, ai grijă la confuzii și ține cont că este mai scăzută capacitatea de concentrare. Fii mai prudent dacă te urci la volan.
Horoscop Rac/ Ascendent Rac
Mercur retrograd în Gemeni îți cere să-ți reevaluezi starea de sănătate. S-ar putea să treci printr-o perioadă mai stresantă, mai agitată și să pierzi foarte multă energie. Nu este exclus să iasă niște informații la suprafață, să afli niște secrete și să acumulezi frustrări interioare din cauza faptului că nu spui ceea ce gândești.
Horoscop Leu/ Ascendent Leu
Mercur va retrograda în sectorul vieții tale sociale și te poate face mai interiorizat în perioada următoare. S-ar putea ca în urma unor tensiuni cu cei din anturaj să-ți reevaluezi relațiile de prietenie și de asociere. Este o perioadă în care planurile cu prietenii se pot da peste cap și s-ar putea să fii mai pesimist în privința proiectelor și planurilor tale de viitor.
Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară
Tu vei intra într-o perioadă de reevaloare a situației profesionale și nu este exclus să apară schimbări în carieră. Cum Mercur îți este guvernator, te poți aștepta la mai multă agitație psihică, la oboseală și stres profesional. S-ar putea chiar să-ți reevaluezi obiectivele și să-ți reorganizezi strategia prin care vrei să ajungi într-un anume punct. Ai grijă la modul în care îți manifești autoritatea și nu prelua noi responsabilități.
Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță
În perioada de retrogradare din Gemeni, Mercur îți cere să-ți reanalizezi principiile de viață și convingerile pe care le ai. S-ar putea ca unele credințe și mentalități să te țină pe loc așa că lasă în spate prejudecățile și dogmele. Dacă ești atașat de niște idei, este momentul să te rupi de ele. Unii nativi pot relua niște cursuri, în timp ce alți nativi pot avea probleme cu actele sau cu justiția. Sunt de evitat călătoriile în străinătate.
Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion
Mercur retrograd în Gemeni îți cere să fii mai atent la relația cu partenerul de viață, atât din punct de vedere financiar, cât și intim. S-ar putea să iasă la suprafață niște secrete, niște ascunzișuri ale partenerului. În următoarea perioadă este bine să-ți reorganizezi finanțele, banii și bunurile pe care le deții împreună cu alții și să eviți să faci noi investiții, să intri în noi asocieri sau să faci credite. În schimb, este o perioadă bună să returnezi o datorie.
Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător
Mercur retrogradează în sectorul relațiilor tale și îți cere să-ți revizuiești modul în care comunici cu partenerul de viață, dar și cu cei cu care desfășori activități comune. S-ar putea ca în cuplu să iasă la suprafață diferențele dintre tine și partener și asta să conducă la reevaluarea relației voastre. Nu este o perioadă bună să semnezi noi contracte profesionale.
Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn
Cu Mercur retrograd în Gemeni, te poți aștepta la o perioadă de stres la locul de muncă. Este nevoie să-ți reevaluezi activitățile, programul și să faci o schimbare, dar nu te grăbi să-ți dai demisia. Tensiunile cu colegii te pot agita suplimentar. Pe de altă parte, este o perioadă care îți cere reevaluarea stilului de viață, mai multă odihnă, dar și grijă la sănătate.
Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător
Mercur începe să retrogradeze în sectorul tău afectiv și s-ar putea să treci printr-o perioadă de confuzie sentimentală. Fie nu ai încredere în sentimentele, tale fie în sentimentele partenerului și asta va aduce o reevaluare a relației în care te afli. Evită să începi o nouă poveste de iubire acum. Dacă ai copii, fii mai atent la schimbările care apar în viața lor și reevaluează-ți modul în care comunici cu aceștia.
Horoscop Pești/ Ascendent Pești
Dialogurile cu familia vor fi mai dificile și chiar tensionate în perioada cu Mercur retrograd. Diferențele de mentalitate dintre tine și cei dragi se pot accentua, iar în unele cazuri pot să apară probleme cu actele unui bun patrimonial. Mercur îți guvernează și relațiile, așa că s-ar putea că și în cuplu să apară neînțelegeri care cer o reevaluare a modului în care comunici cu partenerul, dar și a relației în sine.
Horoscopul zilei de 10 mai este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.
Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog
Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!