Viața noastră ar fi searbădă fără animale. Deși niște suflete necuvântătoare, ne sunt unii dintre cei mai buni prieteni. Se spune că atunci când îi alegem este indicat să apelăm la un psiholog, mai ales în cazul copiilor, ei putându-ne îndruma spre animalul potrivit personalității noastre. O contribuție ar putea-o avea și astrele, care susțin că ne este scris să fim apropiați de un anumit tip de animal, ce se pliază pe semnul zodiacal sub care ne-am născut.
Ai multă energie de consumat, așa că un câine ar fi potrivit pentru tine. Cei mai aproape de personalitatea ta sunt cei din rasa Terrier, Cocker sau Doberman. De asemenea, și caii sunt potriviți pentru nativii acestui semn.
Luând în considerare atracția ta spre comunicare, animalul perfect pentru tine nu poate fi altul decât unul fâșneț și gălăgios. Un papagal ți-ar putea cel mai bun prieten.
Ți se potrivesc animalele blânde, dar leneșe și de rasă pură. O pisică persană, birmaneză sau câinii din rase precum Collie sau Marele Danez sunt potriviți pentru personalitatea ta.
Ideal este să adopți un câine sau o pisică. Oricum, îți trebuie un animal lipicios și prietenos.
Leii sunt mari iubitori de animale, iar pentru ei pisicile Angora sau siameze, dar și câinii din rase precum setter irlandez sau ciobănesc german sunt potriviți.
Câinii din rasa Yorkshire terrier sau Bichon Maltez sunt potriviți pentru nativii zodiei Fecioară. Ei preferă, de regulă, animale de companie docile, care să nu facă multă zarvă și dezordine prin casă.
Balanțelor, de asemenea, li se potrivesc cel mai bine câinii ca animale de companie. Rasele preferate sunt Cocker Spaniel și Beagle.
Animal potrivit pentru Scorpioni este pisica, dar una misterioasă, care se comportă ca și cum ar controla lumea.
Câinii din rasele ciobănesc german, labrador sau doberman sunt perfecți pentru nativii zodiei Săgetător.
Persoane calme, analitice, Capricornii preferă ca animale de companie fie o pisică persană, fie un Bichon Maltez.
Cei născuți sub semnul Vărsătorului sunt atrași de animale exotice sau rare. Preferă oricând reptilele în locul câinilor ori al pisicilor.
Peștii iubesc atât de mult animalele încât, dacă ar putea, și-ar face acasă propria grădină zoologică. Totuși, dacă ar fi să alegem câteva dintre toate necuvântătoarele, ele ar fi: papagalii, peștii, pisicile și câinii.