Luna se pregătește astăzi să iasă din zodia Vărsător, în continuare susținându-ne nevoia de detașare emoțională, mai ales în contextul în care resimțim careul lui Venus, planeta iubirii, din Scorpion, cu Saturn retrograd, planeta limitărilor, din Vărsător.
Cu alte cuvinte, ziua de astăzi, din punct de vedere sentimental, vine cu obstacole, frustrări și nemulțumiri. În plus, s-ar putea să resimțim niște limitări și în plan financiar și să vedem efectele unor cheltuieli nesăbuite.
Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.
Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec
Te poți trezi la realitate și poți vedea niște situații care țin de viața de cuplu, de partener, cu alți ochi, astfel încât, deși dureros, poți încheia un capitol neplăcut.
S-ar putea să ai astfel de revelații și legate de sectorul financiar, să realizezi că ai cheltuit prea mulți bani, poate chiar pe lucruri inutile și asta să te facă mai responsabil și mai atent la buget.
Nu este deloc exclus ca tensiunile în cuplu să aibă la bază cheltuielile prea mari ale tale sau ale partenerului.
Horoscop Taur/ Ascendent Taur
S-ar putea să-i percepi pe ceilalți ca fiind reci, autoritari, distanți, mai ales pe partenerul de viață. Poate a venit timpul să faci un bilanț clar al situației din cuplu și să vezi ce perspective de viitor sunt.
S-ar putea să ai în jurul tău persoane care să nu te reprezinte și de care să vrei să te îndepărtezi. Este momentul să vezi care este locul tău într-o colaborare profesională sau chiar în cuplu.
Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni
Starea de sănătate nu va fi tocmai bună sau poate este vorba de mult prea multă solicitare care acum va fi resimțită ca oboseală.
La locul de muncă cineva poate încerca să-ți pună bețe în roate, deci fii cu ochii în patru. Pe de altă parte, ai grijă și la zona sentimentală pentru că s-ar putea ca anumite flirturi, indiscreții amoroase să iasă la iveală și să fie taxate.
Horoscop Rac/ Ascendent Rac
S-ar putea să resimți o apăsare emoțională care să te scoată din zona de confort și de vină să fie o situație în cuplu. Poți dezvolta fel și fel de suspiciuni vizavi de partener și poți scoate la iveală frustrări mai vechi.
Nu este deloc exclus să afli despre o infidelitate sau să te simți manipulat emoțional.
Dacă ești singur, nu ar trebui să te grăbești să intri într-o nouă poveste de iubire. S-ar putea să nu fie vorba de nimic mai mult decât o aventură care să te rănească și transforme profund.
Horoscop Leu/ Ascendent Leu
Este o zi bună să porți niște dialoguri cu partenerul de viață (în unele cazuri poate fi vorba și de dialoguri cu partenerii profesionali).
Este momentul să abordezi subiecte mai delicate care, deși vor stârni nemulțumiri și contradicții, cel puțin sunt menite să scoată la suprafață frustrări ale vieții de cuplu.
S-ar putea ca partenerul de viață să-ți reproșeze că nu ești suficient de implicat în relație.
Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară
Azi ar trebui să faci și ceea ce-ți place și nu doar ceea ce trebuie. Ar trebui să ocolești munca pe cât posibil, indiferent ce sarcini ai în program.
Este zi liberă și ar trebui să te odihnești mai mult. Este posibil ca starea de irascibilitate pe care o resimți să te facă mai conflictual cu cei din jur.
O plimbare îți va prinde bine. Nu lua decizii astăzi, chiar dacă te simți forțat de împrejurări.
Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță
Din punct de vedere financiar, ziua de astăzi nu-ți este deloc pe plac.
Te simți strâmtorat și este foarte probabil să fii nevoit să achiți o datorie, să faci o plată amânată sau o cheltuială destul de mare pe care ai fi dorit să o eviți.
Dacă este vorba de distracții, abține-te de la cheltuieli prea mari. De asemenea, evită pe cât posibil speculațiile financiare pentru că poți pierde bani.
Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion
O situație legată de familie sau sentimentală te poate copleși astăzi prin intensitate. S-ar putea să te simți constrâns de un context, să te simți limitat și să nu-ți poți exprima emoțiile.
Posibil să te simți manipulat de cineva drag și asta să te doară. Deși ai autoritate și de obicei te impui, astăzi totul poate lua o turnură diferită și tu vei fi cel care trebuie să suporte impunerile altora. Apăsările pe care le simți astăzi te pot ajuta să te redefinești emoțional.
Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător
Ziua de astăzi vine cu apăsări sufletești, vine cu o nevoia mai mare de interiorizare. S-ar putea ca o discuție cu cineva din trecut să te copleșească sau, pe de altă parte, să fie vorba despre o discuție care are ca temă un subiect delicat din trecut, un secret, ceva ascuns.
Cuvintele altora te pot răni mai ușor, așa că ai grijă cu cine stai de vorbă. O deplasare nu-ți este pe plac și îți poate creea disconfort emoțional.
Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn
S-ar putea să te simți dezamăgit de un prieten, să te simți trădat sau manipulat de acesta, dar cel mai bine ar fi să porți o discuție deschisă și nicidecum să întorci moneda.
Posibil ca unii nativi să simtă că sunt trădați de un asociat sau ei să devină mult prea impunători cu cei cu care lucrează într-un proiect și de aici să izbucnească tensiunile.
Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător
S-ar putea ca astăzi să te impui mai mult în fața altora și să duci la extrem autoritatea pe care o deții. Sunt și nativi care dezvoltă frustrări profesionale, dar și nativi care nu se simt suficient de apreciați de cei din jur și de aici pot lua naștere frustrările.
Recomandarea mea este să lași deoparte rigiditatea și să dai dovadă de o înțelepciune mai blândă cu cei din jur, să cauți să înțelegi de ce unii oameni te percep într-un anume fel și cât este de reală percepția acestora.
Horoscop Pești/ Ascendent Pești
Sunt situații din trecut care te apasă, poate chiar legate de starea ta de sănătate, și ar trebui să-și schimbi perspectiva asupra lor, să încerci să privești în viitor și nicidecum să rămâi ancorat, să încerci să le privești altfel, pentru a le aborda altfel.
Unele secrete pot ieși la suprafață acum.Horoscopul zilei de 18 septembrie este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.
Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog
Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 1800 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!