Haos total la granița cu Ungaria! Autoritățile române, depășite de situație

de: Stan Nicu
19 05. 2020

Odată cu relaxarea condițiilor, românii aflați în străinătate au început să se întoarcă acasă în număr masiv. De sâmbătă până ieri dimineață peste 17000 de persoane au intrat în țară prin vama Nădlac. Astfel, s-a creat un haos total, timpii de așteptare crescând foarte mult.

Haos total la granița cu Ungaria! Autoritățile române, depășite de situație

Aglomerația s-ar mai fi domolit între timp, dar timp de 3 zile a fost un mare haos la intrarea în țară, când nu mai puțin de 17000 de oameni au revenit acasă din străinătate. În unele cazuri s-a așteptat și șapte ore ca să intre în țară.

Din Germania venim și până aici am ajuns cu ce-o dat Domnul. Am fost pe aeroport în Frankfurt cinci autocare. Ne-au spus că nu este avion, să căutăm mașini. Am ajuns aici, nu știu câți kilometri am făcut pe jos”, a spus un bărbat.

Haos total la granița cu Ungaria! Autoritățile române, depășite de situație. Sursa foto: aradon.ro

Toți cei ce intră în țară sunt evaluați sanitar

Sunt pe drum de sâmbătă, de la ora 3. Am încercat să ies pe la cehi, dar m-au respins și să o iau prin Austria. Nu ne spune nimeni nimic și acum stau în coloană mai bine de șapte ore”, se plânge un șofer.

În vama Nădlac, timpul de așteptare a crescut, pentru că toate persoanele ce intră în țară, indiferent că sunt pe jos sau cu mașina, sunt evaluați din punct de vedere sanitar.

Formularele se completează cu 100 de metri înainte de a ajunge la punctul de control

Astfel, în vamă s-au creat cozi lungi de oameni. Cu o sută de metri înainte de frontieră primesc formularele pe care trebuie să le înmâneze completate la punctele de control. Metoda este una nouă, iar autoritățile o încearcă pentru a se evita aglomerația, dar se pare că fără succes.

Suntem forțate să venim. Așa am stat trei luni de zile. Am lucrat, nu mai suportăm, trebuie să ne întoarcem cu orice preț. Pe jos am făcut o oră jumate, vreo cinci, șase kilometri. Cei care ne aduc ne iau un preț enorm, dar nu mai putem sta. Eu sunt din 26 februarie”, a declarat o doamnă ce se întorcea din Olanda.

Potrivit Poliției de Frontieră, în Vama Nădlac I sunt deschise șapte artere de trecere a graniței și au mai fost înființate încă opt posturi mobile de control.

Cât se așteaptă în vama Borș și Vărșand

Au fost dispuse măsuri de congestionare a traficului și pentru respectarea distanțării sociale astfel: reorganizarea arterelor de control prin crearea unor culoare care să permită separarea fluxurilor de pasageri, orientarea autoturismelor spre toate punctele de intrare în țară, prin înțelegere cu Ungaria, suplimentarea punctelor de control, inclusiv mobile, în care polițiștii folosesc tablete electronice pentru efectuarea formalităților”, a declarat Matei Ionuț Filip, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră Arad.

Prim Vama Borș, timpul de așteptare a fost luni de 150 de minute, iar la Vărșand, de aproximativ 60 de minute.