Guvernul taie un miliard de lei de la Educație. Anunțul făcut de premierul Dăncilă înainte de rectificarea bugetară

Guvernul taie un miliard de lei de la Educație. Anunțul făcut de premierul Dăncilă înainte de rectificarea bugetară
Guvernul taie un miliard de lei de la Educație

Guvernul României a adoptat, luni, rectificarea bugetară pentru anul 2019. Viorica Dăncilă a anunțat că ministerul Educației va primi fonduri mai mari cu 42,4% decât anul trecut, însă a precizat că reducerea de un miliard de lei vizează programul „Merg la școală”, care nu a fost prevăzut în programele finațate până la finalul lui 2019.

Guvernul taie un miliard de lei de la Educație

„Este o rectificare pozitivă prin care asigurăm sumele necesare pentru plata salariilor, pensiilor şi tuturor indemnizaţiilor sociale, pentru buna funcționare a tuturor instituţiilor, cât şi pentru continuarea investiţiilor în domeniile prioritare. Educaţia va beneficia în continuare de fonduri mai mari cu 42.4% faţă de anul 2018, iar dacă întârzierile din primul semestru vor fi recuperate vom reveni cu sume suplimentare la a doua rectificare. Vom continua programele începute în educaţie, inclusiv cel privind plata pentru rechizitele şcolare pentru copiii din familii cu venituri reduse”, a anunțat Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.

Premierul României a precizat că reducerea cu un miliard de lei a fondurilor prevăzute pentru Ministerul Educației vizează programul „Merg la școală”, care nu a fost prevăzut în programele de finanțare.

„Reducerea de aproximativ un miliard de lei a venitului Ministerului Educaţiei se referă în principal la programul Merg la şcoală, care din păcate nu a fost pregătit pentru a putea fi finanţat şi implementat până la sfârşitul acestui an. De asemenea, sunt reanalizate cheltuielile de personal, care au fost supraestimate iniţial. Fondurile prevăzute după rectificare asigură plata salariilor până la finalul anului şi aplicării a Legii nr. 85/2016.

Menţionez că la instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate şi creditele de angajament, astfel încît să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene precum şi a lucrprilor de investiţii. Aşa cum este normal repartizăm sumele necesare acolo unde este nevoie, reducând din zonele în care banii nu vor fi folosiți până la finalul acestui an”, a spus Dăncilă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI