Guvernul a făcut anunțul oficial despre valoarea punctului de amendă în 2019, fiind vorba despre o hotărâre pe care premierul Ludovic Orban a stabilit că va fi pusă în practică în viitorul nu foarte îndepărtat. Marți a fost anunțat ce se va întâmpla cu valoarea din prezent a punctului de amendă, dar și în ce mod îi afectează decizia pe șoferii români.
Premierul a anunțat în această marți că va „îngheța” valoarea punctului de amendă, începând cu 2020, dar modalitatea prin care este calculată valoarea acestuia este raportată, la cea a salariului minim pe economie, va trebui schimbată. Asta deoarece Ludovic Orban nu o consideră o soluție ce poate fi pusă în practică prea ușor. Primul ministru al României a răspuns și la întrebarea dacă punctul de amendă va crește sau nu, odată cu modificarea valorii pentru salariul minim pe economie.
„Am luat decizia să facem şi noi ceea ce au făcut Guvernele anterioare, dar cu siguranţă trebuie schimbat acest sistem. Practic, punctul de amendă a fost legat de salariul minim pe economie şi în fiecare an, practic, nu s-a crescut punctul de amendă odată cu creşterea salariului minim. Vom aplica şi noi această soluţie, să nu creştem punctul de amendă”, a anuțat Ludovic Orban, potrivit Digi24.
Totodată, Ludovic Orban a mai precizat și că noile măsuri ce îi vizează pe șoferii din țara noastră se vor aplica începând cu anul viitor. Acesta a mai adăugat și că relația dintre punctul de amendă și salariul minim nu este o soluție foarte practică și că ”Probabil trebuie calculat în alt mod”. Punctul de amendă are o valoare de 10% din cea a salariului minim brut pe economie. Suma pe care șoferii o plătesc atunci când sunt sancționați de către ofițerii de la Rutieră este cea de 145 de lei, pe un singur punct de amendă. Plafonarea acestuia s-a produs între anul 2017 și 2018.