17 mart. 2019 | 08:07

Greta, adolescenta propusă la Premiul Nobel pentru Pace. Cum a mobilizat elevi din peste 100 de țări

Știri generale
Greta, adolescenta propusă la Premiul Nobel pentru Pace. Cum a mobilizat elevi din peste 100 de țări

Greta Thunberg, propusă la nominalizare pentru prestigiosul Premiu Nobel pentru Pace, a devenit cunoscută în septembrie 2018, în perioada alegerilor parlamentare din Suedia.

Tânăra Greta, pe atunci în vârstă de 15 ani, renunța la școală pentru trei săptămâni, perioadă în care protesta în fața Parlamentului suedez.

Se prezenta în fața instituției cu mesaje prin care cerea măsuri mai puternice în lupta cu schimbările climatice. Acțiunea sa a continuat și după scrutinul parlamentar suedez iar Greta a stârnit admirația a mii de copiii din toată lumea.

În decembrie 2018 era invitată la Geneva să susțină un discurs la conferința pentru climă a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Iar în ianuarie 2019 a ținut un discurs în fața participanților la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Trei parlamentari din Partidul Socialist norvegian au propus-o pe adolescenta în vârstă de 16 ani acum în vederea nominalizării la Premiul Nobel pentru Pace. Regulamentul Academiei Nobel permite fiecărei țări ca, prin guvern, să propună o personalitate pentru acest premiu. Între parlamentarii care au făcut nominalizarea se află Freddy Andre Oevstegaard, care remarca:

„Noi am desemnat-o pe Greta, deoarece mișcarea masivă pe care a declanșat-o reprezintă o contribuție foarte importantă pentru pace”.

Primul răspuns al Gretei a venit pe Twitter:

„Sunt onorată și recunoscătoare pentru nominalizare.”

Devenită tot mai cunoscută în Europa, dar și în Statele Unite, Greta Thunberg continuat să încurajeze tinerii – elevi și studenți – să renunțe la cursuri temporar pentru a se alătura protestelor. Mișcarea s-a răspândit, treptat, în mai multe state europene.

Greta, adolescenta care inspiră tineri din peste 100 de țări

Activista pentru mediu a devenit sufletul unei mișcări globale de greve școlare. Vineri, 15 martie 2019, Greta se alătura zecilor de liceeni care protestau în fața Parlamentului Suediei pentru a cere, din nou, măsuri pentru protejarea mediului și pentru a domoli schimbările climatice.

Pe o pancartă purtată de elevi scria: „Nu puteţi mitui clima”, mesaj „împodobit” cu monede și o bancnotă de 20 de coroane suedeze.

În afara Suediei, astfel de greve pentru climă au fost anunțate în peste 2.000 de oraşe din 123 de ţări, susțin organizatorii protestelor din Suedia.

Extrem de entuziasmată, Greta a scris pe Twitter:

„Cele mai noi informaţii: 2.052 de locuri din 123 de ţări de pe toate continentele, inclusiv Antarctica. Intrebarea este: Tu ce faci pe 15 martie 2019?” Greta Thunberg

Întrebată de jurnaliști ce impresie și-a făcut după întâlnirile pe care le-a avut cu lideri politici la Forumul Economic Mondial de la Davos, Greta a precizat:

„Nu se ocupă de această problemă nici măcar superficial. Nu ştiu ce fac, irosesc timpul”.

Greta și Premiul Nobel pentru Pace. Cum și când se acordă

Premiul Nobel pentru Pace, unul din cele șase distincții instituite de inventatorul și industriașul suedez Alfred Nobel, este singurul care se acordă în Norvegia, la Oslo.

Comitetul care stabilește câștigătorul este format din cinci membri ai Parlamentului norvegian. La moartea lui Alfred Nobel, la 10 decembrie 1896, Norvegia se afla într-o uniune cu Suedia iar norvegienii aveau prioritate de reprezentare în probleme de politică externă.

Potrivit Wikipedia, industriașul Nobel aprecia că premiile nu ar fi viciate de corupție dacă s-ar decerna în Norvegia. Prin testamentul său, Alfred Nobel cerea ca Premiul pentru Pace să fie acordat personalităților care, prin activitatea lor, respectă măcar una din aceste citerii: să militeze pentru reducerea forțelor militare, să organizeze reuniuni dedicate păcii în lume și să susțină „înfrățirea între popoare”.

Ca în fiecare an, câştigătorul premiului Nobel pentru pace va fi anunţat în octombrie, dar decernarea va avea loc în decembrie.

În situația în care va ajunge pe lista scurtă a nominalizaților, Greta Thunberg ar putea deveni la cei 16 ani ai săi cea mai tânără laureată Nobel.

În prezent, cea mai tânără câștigătoare este Malala Yousafzai, premiată în 2014, când avea 17 ani.

Dacă ar câştiga anul acesta, Thunberg ar deveni cea mai tânără laureată a premiului Nobel pentru pace, record deţinut în acest moment de Malala Yousafzai, adolescentă pakistaneză care a luptat pentru dreptul femeii la educație și pentru combaterea discriminării, care a fost recompensată cu prestigioasa distincţie pe când avea 17 ani, în 2014.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Două zodii care scapă de ghinion odată încheiat anul 2024
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! S-AU AFLAT CANDIDAȚII
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro