Greșeli frecvente la examenul de traseu. Ce trebuie să exersezi atent înainte și la ce să acorzi maximă atenție în ziua cea mare

de: Avramescu Elena
28 02. 2021

Cu toții avem emoții atunci când vine ziua cea mare și trebuie să fim extrem de atenți dacă vrem să luam permisul fără probleme. Pentru unele greșeli, polițistul nu te va pica direct, dar îți va scădea din puncte. Dacă aduni prea multe puncte, va trebuie să mai dai odată examenul. Dar trebuie să fii foarte atent la anumite reguli. Dacă le încalci o singură dată, examinatorul te poate pica direct. Dar care sunt aceste greșeli?

Greșeli frecvente la examenul de traseu

  • Neasigurarea corespunzătoare la schimbarea benzilor de circulație sau a direcției de mers

Acestea sunt cele mai frecvente greșeli. Candidații se asigură superficial atunci când trebuie să schimbe direcția de mers, lucru ce îi pot costa destul de mult. Se uită doar în oglindă și nu acoperă punctul mort. De asemenea, trebuie să aveți mare grijă atunci când efectuați virajul la stânga peste linia de tramvai. În cazul în care vine tramvaiul, rămâneți pe loc, paralel cu șina tramvaiului și așteptați să treacă. Deși sunt aspecte absolut firești, din cauza lipsei de experiență și emoțiilor din timpul examenului, se pot face astfel de greșeli fără să vă dați seama.

  • Nereducerea vitezei de deplasare acolo unde este nevoie

Acest lucru se întâmplă mai ales la trecerile de pietoni unde viteza de deplasare nu trebuie să fie mai mare de 30 Km/ oră. Cel mai importat este să observați din timp trecerile de pietoni și să reduceți viteza treptat. Dacă pe trotuar sunt persoane ce așteaptă să treacă, cel mai indicat ar fi să le dați prioritate. Nu porniți decât după ce sunteți sigur că au trecut toți pietonii. Verificați de două ori deoarece există cazuri în care se pot angaja un al rând de pietoni la trecere.

De asemenea, este foarte important să reduceți viteza înainte de o intersecție în care trebuie să dați prioritate. Reduceți viteza din timp pentru a evita orice greșeală. Neacordarea de prioritate este cea mai mare greșeală. Examinatorul te poate declara respins imediat dacă faci o astfel de greșeală. Ea se numără și printre cele mai frecvente și motivul pentru care candidații pică.

La ce trebuie să fii atent în timpul examenului de traseu

  • Nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a intenției de schimbare a direcției de mers

Un număr destul de mare de candidați nu folosesc semnalizarea atunci când trebuie să evite obstacolele mici. De exemplu: biciclete, gropi, motociclete, persoane etc. Sau, se întâmplă ca semnalul să fie pus mult prea târziu, iar polițistul te poate depuncta deja. Cel mai bine este să pui semnalul atunci când vezi obstacolul, apoi te asiguri. Mulți cursanți se asigură, apoi pun semnalul. O altă greșeală ar fi nemenținerea semnalului pe toată durata manevrei de schimbare a direcției de mers. Examinatorul nu te poate pica pentru aceste greșeli, dar îți poate scădea câteva puncte.

  • Oprirea motorului la plecarea de pe loc

Este una dintre cele mai frecvente greșeli ce se pedepsește cu 6 puncte. Este important ca după ce ai oprit motorul, sa rămâi calm și să nu te grăbești. Dacă te grăbești se recuperezi, vei face din nou aceeași greșeală și nu vei mai fi la fel de atent la trafic. Atunci când te-ai oprit, asigură-te că ești în prima treaptă de viteză înainte să pornești din nou. Aceasta este principala cauză pentru care se poate opri motorul. O altă cauză ar fi faptul că ai ridicat prea repede piciorul de pe ambreiaj.