Inconștiență fără limite. Un bărbat din Târgoviște s-a prezentat la examenul auto beat criță. Care este motivul pentru care a recus la acest gest

Inconștiență fără limite. Un bărbat din Târgoviște s-a prezentat la examenul auto beat criță. Care este motivul pentru care a recus la acest gest
Inconștiență fără limite. Un bărbat din Târgoviște s-a prezentat la examenul auto beat criță. Care este explicația halucinantă pe care le-a dat-o polițiștilor Sursă foto: Digi24

Iresponsabilitatea românilor depășește limitele imaginației, cel mai recent exemplu fiind un bărbat din Târgoviște care s-a prezentat la examenul auto în stare de ebrietate. Și mai surprinzător este faptul că bărbatul venise să susțină examenul auto pentru a-și recupera permisul pe care îl pierduse în urmă cu doi ani din cauza faptului că fusese prins beat la volan.

Cu ce alcoolemie a fost prins bărbatul

Gestul unui bărbat în vârstă de 40 de ani a șocat polițiștii din Târgoviște, după ce acesta s-a prezentat cu o alcoolemie de 1,01 mg/l în aerul pur expirat, pentur a susține proba practică a examenului auto.

Ințial, bărbatul a trecut de “filtrul” instructorului auto, cel din urmă explicând ulterior că nu a simțit miros de alcool din cauza măștilor purtate de ambii bărbați. Lucrurile nu au fost la fel de simple și atunci când bărbatul în cauză, fost șofer profesionist, a ajuns în mașină cu examinatorul.

Acesta și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu persoana examinată, motiv pentru care l-a rugat să oprească mașina pentru a-i face testul cu aparatul etilotest.

Acesta a arătat o valoare considerabilă de alcool în aerul pur expirat, astfel că polițistul și-a chemat colegii pentru a-l prelua pe vinovat.

De îndată, am solicitat sprijinul colegilor de la Serviciul Poliției Rutiere, pentru efectuarea alcooltestului, care a indicat 1,01 miligrame pe litru”, a declarat pentru Digi24 examinatorul în cauză, comisar-șef Adrian Alexandrescu, șef SRPCIV Dambovița.

„Dacă mi l-a luat beat, tot beat îl luam înapoi”

Reamintim că bărbatului îi fusese luat permisul în urmă cu doi ani din cauza consumului de alcool. În urma infracțiunii săvârșite, poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele bărbatului pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, transportându-l la spital pentru a-i preleva probe de sânge, necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Reporterii Digi24 au vrut să afle ce motiv a avut bărbatul să se prezinte la examenul auto după ce a consumat alcool, iar explicația acestuia a lăsat autoritățile fără cuvinte.

Reporter: Nu v-a fost teamă să vă urcați la volan?

Bărbat: De ce să mă urc? Păi dacă mi l-a luat beat, tot beat îl luăm înapoi, na! Aia e!

Reporter: Cât ați băut?

Bărbat: Hai, șefule! Mai știu eu cât am băut? Am băut”, a spus acesta potrivit digi24.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI