Greșeala pe care o fac mulți români cu factura la energie electrică. Ce pățești dacă depășești data scadentă, de fapt
Facturile la utilități ale românilor au început să fie tot mai costisitoare, atârnând greu în bugetul familiei. Având în vedere că veniturile nu au cunoscut o majorare în această perioadă, unii români s-au văzut nevoiți să amâne plățile. Trebuie însă să cunoști greșeala pe care mulți români o fac atunci când depășesc data scadentă. Aceasta poate să îi afecteze serios.
Ce se întâmplă dacă depășești data scadentă la factura de energie electrică
Românii se confruntă cu o iarnă grea, în care facturile vin de plată sume astronomice față de bugetul lor. În ciuda faptului că autoritățile au decis plafonarea prețului la energie electrică, unii locuitori se străduiesc din greu să plătească utilitățile. De aceea, mulți ajung să depășească data scadentă la factura de energie electrică, una dintre cele mai costisitoare în sezonul rece. Puțini știu însă ce se întâmplă dacă nu achiți la timp.
În timp ce unii au ales să reducă consumul de curent pe cât posibil, prin diferite trucuri, alții pur și simplu nu mai plătesc la timp factura de energie electrică. Indiferent de soldul total de la finalul lunii, dacă depășești data scadentă trebuie să știi că se aplică diferite penalizări, pe care va trebui să le suporți la următoarea factură. Acest lucru ar putea să afecteze, de asemenea, bugetul familiei.
Ce penalități plătesc clienții serviciilor de curent electric
Puțini români țin cont de ceea ce se întâmplă atunci când nu plătesc factura la energie electrică la timp. Conform informațiilor din contractele Enel România, clienții sunt informați că în cazul contractelor pe piața reglementată, atunci când este depășită perioada de grație se aplică penalizări.
Astfel, când factura nu este achitată la timp se vor calcula dobânzi de penalizare de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere. Aceste penalizări se vor calcula după ce trec cele 30 de zile de la data scadentă menționată pe factură. Ele se adaugă în contul clientului începând cu prima zi după acest termen, până când se achită factura restantă.
Situația clienților de pe piața liberă
Atunci când vorbim despre contractele de pe piața liberă, dacă achiți factura după data scadenței de pe factură, dobânzile penalizatoare se vor calcula pentru fiecare zi de întârziere. Acestea au o valoare de 0,02% din sumă, pe zi și parcurg același mecanism ca în cazul celor anterior prezentate.
Pe de altă parte, clienții companiei de energie Engie ar putea plăti penalizări diferite față de restul abonaților. În cazul neachitării facturii, se percepe o majorare de întârziere, calculata asupra valorii neachitate din pachetul contractat.
Procentul de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere este perceput începând cu ziua calendaristică următoare scadenței şi până la achitarea integrală a facturii, inclusiv ziua plății. Foarte important este însă faptul că neplata serviciilor poate duce chiar și la întreruperea furnizării curentului electric.