Greșeala pe care o fac mulți români când țin pâinea în frigider. De ce să nu mai procedezi așa
Mulți români aleg să țină pâinea în frigider tocmai ca aceasta să nu se strice repede. Acesta este un obicei greșit, iar oamenii trebuie să îl schimbe rapid. Specialiștii în alimentație vin cu sfaturi pentru toată lumea în această direcție. Temperatura la care este depozitată pâinea are un efect puternic asupra moleculelor din amidon și distrug astfel și gustul. Iată de ce trebuie să te oprești din a face asta!
Nu trebuie să mai păstrezi pâinea în frigider: ce spun specialiștii despre acest obicei?
Majoritatea oamenilor știu că salvează pâinea pentru mai multe zile dacă o pun în frigider. Află că asta nu este o opțiune deloc bună. Ea poate fi consumată pentru mai multe zile dacă este ținută la rece, dar în același timp își pierde prospețimea.
Un bucătar celebru din Statele Unite ale Americii susține că pâinea trebuie mâncată doar proaspătă, imediat după ce a fost coaptă. Temperaturile scăzute din frigider o fac să își piardă aroma și au un efect puternic asupra moleculelor din amidon.
Cel mai bine este să achiziționezi exact cât consumi pentru o zi sau două, iar mai apoi să faci încă o vizită la supermarket sau la brutărie. Trebuie să știi că amidonul din grâu este format din lungi ,lanțuri’ de glucoză, iar amidonul este cel care face produsul moale și pufos.
Structura lui nu face casă bună cu temperaturile scăzute. Este de reținut că dacă ții pâinea la temperaturi de -20 de grade Celsius, amidonul nu se degradează.
O soluție este să o păstrezi într-o cutie specială de pâine. Cutia ține procesul de deshidratare sub control, iar coaja își păstrează calitățile inițiale pentru o perioadă mai lungă.
Ce spune un nutriționist?
Organismul uman funcționează pe bază de glucoză, pâinea reprezintă o sursă comună și accesibilă de glucide, iar pentru asta este benefic să o includem în alimentația zilnic.
„Și creierul și mușchii consuma exclusiv glucoza, prin urmare, în alimentația noastră zilnică trebuie să existe produse care conțin glucide (carbohidrați): pâine, cereale, mălai, paste făinoase, orez, cartofi, fasole, mazăre.
Amidonul din aceste alimente este format din lanțuri lungi de glucoză care se absorb lent în sânge și furnizează organismului combustibilul de care are nevoie timp de două-trei ore după masă.”, explica nutritionistul Mihaela Bilic.
„O banală felie de pâine are 80 de calorii, ceea ce, raportat la o rație calorica obișnuită de 2000 de calorii pe zi, nu reprezintă un pericol.”, asigura medicul nutritionist despre consumul de pâine.