Greșeala pe care o fac multe femei înainte de nuntă. Româncele fac acest lucru de multe ori, fără să știe că, de fapt, atrag ghinionul în viața de familie. Bărbatul cu care se mărită ajunge, în cele din urmă, să le înșele. Ce trebuie să eviți să faci înainte de a te căsători cu partenerul tău, ca să ai liniște în cămin.
Superstiții despre nuntă. Nunta și viața de familie au reprezentat dintotdeauna subiecte de interes pentru poporul român. Mamele și bunicile obișnuiau să le învețe pe tinerele fete tot felul de lecții despre bărbatul cu care aleg să se căsătorească și felul în care trebuie să se desfășoare evenimentul, pentru a nu atrage ghinion.
Multe dintre sfaturile cu pricina își au rădăcina în credințe și superstiții perpetuate din generație în generație. Unele ziceri populare încă se respectă în țara noastră, în special în zonele rurale. Majoritatea au apărut pe fondul unui crâmpei de adevăr, astfel încât vârstnicii le-au transmis mai departe pentru a-i ajuta pe tineri să se ferească de rele.
Zicerea potrivit căreia norocul în dragoste și viața de cuplu a partenerilor începe chiar înainte de nuntă pare a fi cât se poate de reală. Una dintre cel mai des întâlnite greșeli pe care le fac femeile înainte de nuntă este să probeze rochia de mireasă și voalul în același timp.
Se spune că, dacă o tânără care urmează să se mărite probează ambele articole vestimentare simultan, atrage în viața sa viitoare de familie numai ghinion. Bărbatul o va înșela cu o altă femeie, iar căsnicia se va ruina. Este, așadar, important ca femeile logodite să probeze rochia de nuntă și voalul în momente diferite. Doar așa se vor bucura de o căsnicie fericită.
Rochia de mireasă este unul dintre detaliile care se bucură de atenția completă a tinerei logodite. Fiecare femeie își alege ținuta specială la eveniment în funcție de propriile sale preferințe. Există, însă, și din acest punct de vedere câteva reguli care trebuie respectate pentru a atrage o viață bogată alături de bărbatul tău.
Se spune că rochia de mireasă trebuie să fie fină, să nu prezintă materiale rigide la atingere. Doar așa cuplul proaspăt căsătorit se va bucura de liniște. Dacă rochia este asortată cu mănuși, mireasa trebuie să pună în cele un cubuleț de zahăr sau un strop de miere. Totul, pentru a ține certurile departe, potrivit Libertatea pentru Femei.
Bătrânii mai spun că mireasa care plânge sincer în ziua nunții sale se va bucura de o viață frumoasă. Va fi mereu iubită și sprijinită de bărbatul ei. Mirele nu-și va lua niciodată gândul de la fericirea partenerei sale.