18 mai 2022 | 22:48

Greșeala pe care a făcut-o Sorin Oprescu înainte să fie prins. Anchetatorii nu ar fi avut nicio șansă altfel

News
Greșeala pe care a făcut-o Sorin Oprescu înainte să fie prins. Anchetatorii nu ar fi avut nicio șansă altfel
Cum a fost prin Sorin Oprescu de anchetatori

Sorin Oprescu, fostul primar al Bucureștiului, a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de corupție. Acesta a fost prins în Atena și va rămâne în arest în Grecia, până când va fi luată o decizie în privința extrădării lui în România.

Cum a plecat Sorin Oprescu din România

Fostul primar al Capitalei a părăsit România în urmă cu câteva săptămâni, având timp pentru a-și pierde urma, astfel încât să nu fie găsit într-un timp scurt de către anchetatori. Acesta a avut mereu frică de avion, motiv pentru care nu a putut pleca într-o țară mai îndepărtată.

„A plecat cu mașina, pe aceeași rută prin nordul Greciei și apoi spre Atena, pe care o practică de regulă. Numai că el nu zboară, are o frică de avion pe care nu și-o poate controla. În ciuda rugăminților celor apropiați, Sorin Oprescu nu a reușit să treacă peste această fobie și să ia o cursă spre Dubai, Israel sau spre altă destinație de unde nu ar fi putut fi extrădat”, a explicat pentru Libertatea un om familiarizat cu circumstanțele cazului.

Toto așa au gândit și anchetatorii, iar Sorin Oprescu a fost prins la Atena.

Fostul edil al Bucureștiului rămâne în arest în Grecia

Sorin Oprescu a fost chemat în fața unei instanței, în această dimineață, care l-a întrebat dacă vrea să se întoarcă în România, însă acesta a refuzat oferta. Având în vedere acest lucru, judecătorul a decis ca fostul primar să rămâne în arest.

Decizia judecătorului rămâne valabilă până când comisia se va întruni pentru a judeca cererea de extrădare a lui Sorin Oprescu în România. Doar atunci avocații săi vor putea cere ca acesta să fie eliberat pe perioada procedurilor de extrădare.

Sorin Oprescu a fost trimis în judecată în anul 2015 pentru luare de mită, abuz în serviciu, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. Acesta a fost condamnat vinerea trecută, definitiv, la 10 ani și 8 luni după gratii.

Obiectul flagrantului din anul 2015 a fost suma de 25.000 de euro, fiind primită de fostul edil din partea unui fost director de la Administrația Cimitirelor. La perchezițiile domiciliare au fost găsiți cei 25.000 de euro și alte sume de bani pentru care Sorin Oprescu nu a avut explicații în fața judecătorilor.

Magistrații au decis confiscarea extinsă a imobilului din municipiul București, cumpărată de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale, dar și sechestrul asigurător asupra unui alt imobil compus din casă, în suprafață de 526 mp și teren de 895 mp.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Pensionarii, afectați de politică. Ce le pregătește Guvernul
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro