Greșeala majoră făcută de Cătălin Măruță în relația cu David, fiul lui. Mulți părinți din România continuă să o facă

de: Năstase Mirabela
21 03. 2022

Ce greșeală majoră a făcut Cătălin Măruță în relația cu fiul său David. Prezentatorul La Măruță a povestit totul în ediția de azi a emisiunii, într-o discuție pe care a avut-o cu invitații săi: dr. Cristian Andrei și actrița Tania Popa. După ce Tania Popa a făcut dezvăluiri neașteptate despre viața sa și despre lecțiile pe care susține că le-a învățat din propriile greșeli, enumerând, la capitolul regrete, câteva aspecte din relația cu fiica sa cea mare, în vârstă de 23 de ani. Cătălin Măruță a simțit nevoia să dezvăluie și el un regret pe care îl are în ceea ce privește relația cu copiii săi.

Greșeala majoră făcută de Cătălin Măruță în relația cu David, fiul lui

Cătălin Măruță l-a avut din nou ca invitat pe dr. Cristian Andrei, specialist neuropsihiatru, comentând dezvăluirile făcute de Tania Popa despre evenimentele din viața sa. Vorbind despre regrete, Tania Popa spune că are regrete, în calitate de mamă, în ce privește faptul că nu i-a acordat atât de multă atenție cât ar fi vrut fiicei sale, acum în vârstă de 23 de ani.

Tania Popa a divorțat de tatăl Dariei pe când ea avea vârsta de un an și a crescut fără dragostea paternă, în primii ani de viață. Tania Popa susține că a învățat din greșelile făcute și că fiica sa este matură și fericită, și nu în ultimul rând, înțelegătoare cu mama ei.

Impresionat de povestea de viață a Taniei Popa, Cătălin Măruță a ținut să puncteze și el la capitolul „erori” făcute în relația cu fiul său cel mare, David. De altfel, aceasta este o situație des întâlnită în multe relații părinți-copii.

„La ziua lui David m-am întâlnit cu mulți părinți care se uitau în telefon și parcă m-am văzut pe mine în ei și ăsta e regretul meu”, a povestit Cătălin Măruță, făcând referire că mulți părinți sunt mai preocupați de a petrece timpul cu ochii în telefon în loc să le acorde acest timp copiilor lor, situație în care se regăsește și el, privind în trecut, și pe care spune că o regretă.

Fiul lui Cătălin Măruță a împlinit 10 ani

David Măruță, fiul lui Cătălin Măruță și al Andrei, a împlinit recent 10 ani. Cătălin Măruță i-a scris un mesaj emoționant pe contul de socializare.

„David, îți mulțumesc că mă faci să îmi doresc să fiu mai bun! Vreau să fiu un tată așa cum meriți tu, copil minunat! La mulți ani! Te iubesc până la cer și înapoi!”, a scris și Cătălin pe rețeaua socială.

Familia Măruță are doi copii: pe David și Eva.