Giulia Anghelescu a aflat că are Covid după ce și-a făcut testul PCR să plece într-o vacanță în Austria. Cum au reacționat cei de la agenția de turism EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
03 01. 2022

După ce a petrecut Revelionul în familie, alături de soțul său, Vlad Huidu și cei doi copii, Sabina Antonia, în vârstă de 9 ani și Eduard Mikael, 6 ani, vedeta și-a făcut testul Covid, alături de întreaga sa familie, pentru a putea pleca în vacanță. Surpriză însă, cu doar o zi înainte, toți patru au aflat că sunt pozitivi.

Giulia Anghelescu are COVID-19: cum se simte vedeta?

Nu de puține ori, socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă. A simțit-o pe propria-i piele și vedeta de la Prima TV, Giulia Angelescu. Aceasta s-a văzut nevoită să renunțe la vacanța sa din Austria, unde ar fi urmat să plece împeună cu soțul și cei doi copii, pe ultima sută de metri. Cei patru au aflat că au Covid, chiar înaintea plecării, astfel că, în loc de 7 zile petrecute pe pârtiile din Austria, vor sta acasă, în izolare, timp de 14 zile.

„Suntem sănătoși toți patru. Ne-am făcut testul PCR ca să putem pleca în vacanță, și așa am aflat că toți patru suntem pozitivi. Avem trei doze de vaccin, poate de asta suntem bine”, a declarat Giulia Anghelescu pentru playtech.ro.

  • Vacanță amânată pentru 14 zile

„Dată fiind situația, artista a luat legătura cu agenția de turism prin intermediul căreia uma să plece în vacanță și a reușit să-și reprogrameze concediul. „Vom sta acum toți patru în izolare, 14 zile. Apoi o să pleăm peste două săptămâni”, a adăugat aceasta.

Vacanță la… domiciliu

Artista a făcut anunțul că va sta 14 zile în izolare, pe pagina sa de socialziare, în cursul zilei de astăzi.

„Vă salut din vacanță. Echipată sunt, jagertee am în cană și totuși lipsește ceva. Nu e chiar vacanța care trebuia să înceapă astăzi în Austria, dar atâta timp cât ne simțim bine, e ok și varianta asta. PS. Sper să nu ne certăm prea tare în următoarele 14 zile în casă”, a scris aceasta.

  • Pandemia le-a consolidat căsnicia

Giulia Anghelescu este căsătorită cu Vlad, fratele lui Șerban Huidu, de nouă ani și au împreună doi copii, Sabina Antonia, în vârstă de 9 ani și Eduard Mikael, 6 ani. Aceasta mărturisea că pandemia le-a consolidat căsnicia, după ce, în trecut, avuseseră ceva probleme în cuplu, ei stând despărțiți nu mai puțin de un an și jumătate.

„A fost cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. Am descoperit totul unul despre altul, nu știam multe lucruri. În primă fază, în martie (n.r. în 2020), i-am zis: <Vlade, dacă ieșim de aici fără să ne tăiem, fără să ne tranșăm unul pe altul, suntem ok!>. Culmea este, nu că am ieșit bine, ci chiar suntem mai bine.

Ne-am redescoperit și totul merge mult mai ușor la noi în familie. Știu, e șocant! Eu sunt extrem de recunoscătoare pentru absolut tot. M-am redescoperit ca femeie, ca mamă, ca soție și ca artist.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem sănătoși și că putem face lucruri frumoase”, mărturisea, la acea vreme, Giulia Anghelescu la Vorbește Lumea. În prezent, artista este prezentatoare la Prima TV, ceea ce-i permite să petreacă mai mult timp cu familia.