Ginerele lui Gigi Becali are mari probleme cu legea. Judecătorii au dat decizia categorică
Ginerele cunoscutului afacerist are probleme mari financiare. Ce se întâmplă cu acesta și ce probleme are tinerelul cu legea? Judecătorii au dat decizia finală, iar acesta trebuie să se conformez.
Finerele lui Becali trebuie să se conformeze în fața deciziei judecătorilor
Mihai Theodor Mincu are de reglat o afacere anume cu poliția. Oamenii legii l-au amendat pe supranumitul „Prințișor de Dobroești”, deși acesta nu-și recunoaște vina, astfel a făcut plângere contravențională. Acum, așteaptă ca specialiștii să stabilească alt termen. Soțul Theodorei a fost mustrat pe niciun motiv, susține acesta. Ttheodor și-a angajat decis să-și arate nevinovăția în instanță. În acest demers, a făcut plângere contravențională ca magistrații să stabilească când va fi primul termen al procesului. Bărbatul avea să fie sancționat după ce a făcută uitată supunerea la vama de aeroport.
Se pare că oamenii de la Biroul Vamal de Frontieră Otopeni i-au descoperit marfă nedeclarată. Afaceristul intrase în unele buclucuri în țară, iar asta i-a făcut să fie foarte nedumeriți. ”A fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, reținându-se că, în incinta Aeroportului Henri Coandă, pe fluxul de intrare în țară, s-a înscris pe culoarul «nimic de declarat», iar în urma controlului vamal s-au găsit bunuri nedeclarate.A încercat să inducă în eroare instanța de judecată prin furnizarea unor fotografii din partea opusă a culoarului, care să înfățișeze acea bandă roșie susținută de stâlpi și să pară că accesul pe culoarul «bunuri de declarat» era inaccesibil”, se arăta în motivarea instanței, după ce Mihai Theodor Mincu a pierdut procesul.
„Copiii nu vor să vorbesc așa mult despre asta”
Afaceristul e mai fericit decât niciodată, iar pentru asta se declară vinovată nepoțica lui. Primul său moștenitor din parte fetelor sale este un dar suprem pentru acesta de care se bucură extrem de tare.
„Vreau ca toată lumea să fie la fel de fericită cum sunt eu acum. Copiii nu vor să vorbesc așa mult despre asta. Vorbesc cu voi din dragoste, dar nu vreau să mai vorbesc despre copii. Are 3,9 kilograme. O cheamă Maria. Nașii sunt fata lui Teia și ginerele. Seamănă cu mine. De azi, de la 8 dimineața când eram la biserică, și până când a născut, pe la prânz, am fost în lacrimi și m-am rugat să nască fata bine. Am o familie, sunt foarte fericit. E adevărat că în octombrie o să facem nunta. În București o facem. Mai multe nu vreau să spun, că nu vor ei și vreau să le fac pe plac. Eu i-am zis: «Tată, faci ce vrei, nu mă mai interesează ce faci. Cât ai stat la mine în casă ai fost cu mine, ai făcut ce ai vrut». Dar am încredere că va face numai bine””, declara Becali în iunie 2020, potrivit Unica.