Gigi Becali, implicat într-un scandal uriaș cu FRF. Care este motivul tensiunilor de data aceasta
Gigi Becali, implicat într-un scandal uriaș cu FRF. Patronul FCSB nu a avut niciodată o relație grozavă cu Federația de fotbal condusă de Răzvan Burleanu. De la contestarea delegărilor unor arbitri la meciurile echipei sale, până la refuzul de a-și lăsa fotbaliștii la echipa olimpică, mereu s-a găsit motiv de sfadă între cele două tabere. Dar o măsură luată de FRF în ședința Comitetului Executiv de duminică a generat o reacție dura din partea lui Becali. Însă replica forului condus de Burleanu ar putea pune în pericol chiar prezența FCSB în Liga 1.
Gigi Becali, implicat într-un scandal uriaș cu FRF
Gigi Becali, implicat într-un scandal uriaș cu FRF. Duminică, într-o ședință de Comitetului Executiv al forului condus de Răzvan Burleanu s-a lut decizia modificării regulii U21. Mai precis, din sezonul viitor, echipele din Liga 1 vor trebui să aibe un singur jucător sub 21 de ani pe durata întregii partide. Nu doi, ca până acum. În schimb, relaxarea aparentă a regulii a compensată de o alta, ce vizează investițiile în academiile proprii ale grupărilor din primul eșalon. Astfel, conform FRF, minimum 5% din venituri vor trebui direcționate de fiecare club către propriile centre de copii și juniori. Din 2023, procentul va crește la 6,5%, iar din 2024, va ajunge la minimum 7,5%.
Am luat decizia de a înlocui cel de-al doilea jucător U21 cu câteva măsuri care îşi propun să contribuie la creşterea investiţiilor în propriile academii. Astfel se introduce un plafon financiar minim de investiţii în următorii trei ani. Minimum 5% din veniturile unui club de Liga I trebuie să se regăsească în propria academie începând cu anul 2022, minimum 6,5% începând cu 2023 şi minimum 7,5% începând cu 2024.
A doua măsură este să creştem punctajul pe clasificarea academiilor pentru obţinerea licenţei de Liga I. Astfel se păstrează refuzarea licenţei de Liga I dacă nu se îndeplineşte baremul de 60 de puncte pe sistemul de clasificare al academiilor. Se introduce o amendă de 100.000 de lei dacă nu se îndeplineşte baremul de 75 de puncte”, a declarat Răzvan Burleanu într-o conferință de presă.
Care este motivul tensiunilor de data aceasta
La auzul acestor modificări, Gigi Becali a răbufnit. Patronul FCSB se opune total ideii ca FRF să-i spună ce să facă cu banii lui. Cu toate că Becali investește oricum în academia echipei, Becali e revoltat de amestecul federației în propria afacere.
Noi am votat împotrivă! Nu, tată! Ne-au spus că suntem obligați să investim în academii. Eu oricum investesc, dar tu nu mă poți obliga să fac ceva cu banii mei. Vom contesta. Au spus că trebuie să avem nu știu ce punctaj cu academia. Noi oricum îl avem, dar nu e în regulă.
Nu poți obliga cluburile să facă ceva, nu le poți face tu politica financiară. Tu mă obligi pe mine cum să fac? Nu e în regulă ca cineva să-ți comande ce să faci cu banii tăi. O să atacăm la Tribunal. E o chestiune economică. Nu mă poți obliga pe mine cât să investesc”, a declarat Gigi Becali la gsp.ro.
Replica președintelui FRF, Răzvan Burleanu, n-a întârziat să vină. El a precizat că Federația se va apăra, chiar și în instanță, dacă se va ajunge până acolo. Burleanu a mai menționat că se poate ajunge până la refuzarea licenței, dacă clubul respectiv nu va investi în academiile proprii conform noilor măsuri. Oricum,
Ne vom apăra și vom câștiga așa cum am făcut-o și cu alte ocazii. FRF va fi foarte fermă în această direcție atunci când vine vorba despre investițiile la copii și juniori. Neîndeplinirea acestor investiții în academie duce la refuzarea licenței. E cea mai dură sancțiune pe care o poți aplica. Dacă nu vom reuși în diferite zone de intervenție să realizăm un fotbal mai bun la nivel de cluburi, nu vom putea să avem un fotbal mai bun la nivel de echipă națională”, a declarat Răzvan Burleanu în cadrul conferinței de presă menționate.