Ce face Gigi Becali de ziua lui. Omul de afaceri a stabilit totul în detaliu

Ce face Gigi Becali de ziua lui. Omul de afaceri a stabilit totul în detaliu
Ce face Gigi Becali de ziua lui. Omul de afaceri a stabilit totul în detaliu

Gigi Becali împlinește astăzi 63 de ani și deja știe ce își dorește pe viitor. Afaceristul are o mare dorință și a făcut o dezvăluire surprinzătoare.

Ce face Gigi Becali de ziua lui. Omul de afaceri a stabilit totul în detaliu

La 63 de ani, Gigi Becali are tot ce își dorește. O carieră, bani și o familie fericită. Latifundiarul nu își dorește lucruri materiale, ci vrea să ducă o viață curată.

După ce a fost la închisoare, Gigi Becali și-a schimbat complet felul de a gândi. L-a regăsit pe Dumnezeu și a luat calea credinței. Acum, el își dorește să devină preot și vrea să săvârșească măcar o dată cea mai importantă slujbă, Sfânta Taină.

Latifundiarul din Pipera își dorește să se călugărească la bătrânețe.

„M-am gândit că m-aș face preot să săvârșesc numai o singură dată, după să mă las. N-aș putea, nici nu știu dacă pot și o dată. Eu cred că dacă săvârșesc Sfânta Taină o dată, acolo cad jos. Leșin acolo. Spre finalul vieții … dacă vrei să primești tot trebuie să dai tot, adică călugărie. Cum o rândui Dumnezeu, dacă vrea”, a spus Gigi Becali la Antena Stars.

Cât despre dorințele de ziua lui, Gigi Becali spune sincer să nu mai vrea nimic, iar asta pentru că timpul în închisoare l-a învățat cât este de importantă credința în Dumnezeu. Acum, tot ce își dorește este pace.

„Cel mai aproape am fost de Hristos în temniță, când eram închis și eram numai cu el. Eu știam că m-a dus să mă mântuiască cu forța. El știe ce e mai bine pentru noi. (…) Am primit cu dragoste pușcăria. (…) Material, eu îmi văd de treaba mea, eu mântuirea nu vreau să mi-o pierd pentru nimic în lume. Nu mai vreau război, pentru mine nu mai există război, eu vreau pace”, a mai spus afaceristul.

Gigi Becali vrea să se călugărească

Nu este prima oară când afaceristul vorbește despre a lua calea Bisericii și a se călugări și vrea ca la bătrânețe să se retragă în munți, ca să fie mai aproape de Iisus.

„Vreau ca în 20 de ani să mă lepăd de material. Îmi aranjez fetele, nepoții, le las averea mea și o să plec în munți, mă călugăresc.

O să veniți să-mi luați interviuri prin codrii în care mă voi afla. În lăcomia mea, eu vreau să ajung în dreapta lui Dumnezeu. Eu plâng de bucurie când mă împărtășesc.

De ce? Pentru că Dumnezeu e bun cu mine și îmi dă mie, un nemernic, să beau și să mănânc trupul lui Hristos. Voi nu mă vedeți, dar plâng mult eu”, spunea Gigi Becali într-un interviu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI