Gigi Becali face curățenie în lotul FCSB. Ce jucător a fost dat împrumut
Gigi Becali e pus pe curățenie în lotul FCSB. Finanțatorul roș-albaștrilor încearcă să facă o echipă cu care să aibe un parcurs cât mai lung în Conference League. A adus câțiva jucători, dar scapă de alții. Chiar și sub formă de împrumut, deși sumele aflate în joc nu sunt amețitoare.
Gigi Becali face curățenie în lotul FCSB
Gigi Becali face curățenie în lotul FCSB. Patronul roș-albaștrilor vrea să-i ofere antrenorului Dinu Todoran o echipă cu care să poată avea un parcurs cât mai lung în Conference League. Acolo, simplul acces în grupele competiției ar însemna aproape 3 milioane de euro primiți din partea UEFA. Iar dacă nu există ofertă de cumpărare, merge și împrumutul. După ce l-a trimis pe juniorul Alexandru Pantea la Hermannstadt, Becali a făcut o mutare care i-a luat prin surprindere pe mulți. Inclusiv pe Mirel Rădoi, antrenorul naționalei U23 care se pregătește pentru Jocurile Olimpice.
Milionarul din Pipera și-a dat acordul pentru împrumutul mijlocașului Dragoș Nedelcu la Fortuna Dusseldorf, în liga a doua germană. Nedelcu a plecat direct din cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia, dat fiind că noua sa grupare nu e de acord cu participarea acestuia la Jocurile Olimpice. Nemții au și opțiunea de cumpărare, dar Becali nu vrea mai puțin de 2 milioane de euro, adică suma pe care el a plătit-o Viitorului lui Gică Hagi, în 2017.
Ce jucător a fost dat împrumut
După șocul pe care i l-a produs „finului” Rădoi, care a rămas cu un lot de 21 de jucători, în loc de 22, maximum acceptat, Gigi Becali a mai fost de acord cu un împrumut. El l-a cedat pe mijlocașul Gabriel Simion, la gruparea cipriotă Aris Limassol. Suma împrumutului este de 50.000 de euro pentru o perioadă de un an, dar pentru opțiunea de transfer definitiv, clubul din insula Afroditei va trebui să achite 300.000 de euro. Anunțul transferului a fost făcut de clubul din Berceni pe pagina oficială de Facebook.
FCSB anunță că a ajuns la un acord cu Aris Limassol pentru împrumutul lui Gabriel Simion. Clubul cipriot va avea opțiunea de transfer al mijlocașului în vârstă de 23 de ani la finalul sezonului 2021-2022. FCSB îi urează lui Gabriel mult succes alături de noua sa echipă!”, se arată în mesajul oficial al roș-albaștrilor.
Produs al Academiei FCSB, Simion a fost împrumutat la mai multe echipe de-a lungul anilor. Ultima oară, la Astra Giurgiu, de unde a fost rechemat vara trecută. În sezonul trecut, el a jucat 22 de meciuri din Liga 1 în tricoul FCSB.