Gigi Becali, chemat la DNA într-un dosar de spălare de bani: “Mi-e frică, tare frică”
Gigi Becali a ajuns din nou în fața procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat într-un dosar în care a mai dat declarații și nepotul său, Vasile Geambazi. Întrebat dacă va fi pus sub acuzare pentru spălare de bani, patronul FCSB a răspuns: „Da, tată.”
Gigi Becali a fost audiat de procurorii DNA
Problemele se țin lanț de finanțatorul FCSB, care a ajuns din nou în fața procurorilor DNA, marți, pentru a fi audiat într-un dosar în care a mai dat declarații și nepotul său, Vasile Geambazi. „Nu știu ce s-a întâmplat”, a spus Gigi Becali la intrarea în DNA, iar când a fost întrebat dacă va fi pus sub acuzare pentru spălare de bani, a răspuns: „Da, tată.”
Omul de afaceri a devenit ironic în momentul în care a fost întrebat dacă se teme de acest dosar. „Mi-e frică foarte tare, tremur de frică. Am spălat bani cu nepotul meu. S-au dus bani din contul meu în contul nepotului meu și din contul nepotului meu la mine în cont. Am spălat bani, hai, fix, la revedere”, a spus Becali.
Patronul FCSB a trecut pe la DNA și în urmă cu o săptămână, când a dat declarații în dosarul lui Puiu Popoviciu, în care latifundiarul din Pipera a fost acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
„Am fost chemat pentru a ridica o ordonanţă de clasare pentru nişte declaraţii pe care le-am făcut în 2014. Nu ştiu despre ce e vorba. M-au întrebat dacă vreau să vin eu să iau ordonanţa sau dacă să mi-o trimită prin poştă şi am venit eu. Nu vreau să se speculeze că am făcut eu nu ştiu ce, am venit doar pentru ordonanţa asta. În legătura cu declarațiile pe care le-am făcut în 2014, 2015, nu știu. Niște declarații, nu știu… Când ies, o să vă arăt ordonanța de clasare”, a declarat atunci Gigi Becali.