Gigi Becali, atac vehement la Raed Arafat. Nu l-a menajat deloc: ”Hotărăște el, musulman, ce facem noi?”

Gigi Becali, atac vehement la Raed Arafat. Nu l-a menajat deloc: ”Hotărăște el, musulman, ce facem noi?”
Gigi Becali, atac la Raed Arafat în urma unor posibile restricții vehiculate pentru Paște

Gigi Becali l-a atacat pe Raed Arafat după posibilele restricții vehiculate pentru Paște. Patronul FCSB-ului anunță că va merge la biserică pentru slujba de Înviere, indiferent de consecințe.

Gigi Becali, atac la Raed Arafat: „Cum să mă țină în casă? Sunt om și ies să fac ce vreau”

Omul de afaceri susține că Raed Arafat vrea să interzică slujba de Înviere fiindcă este musulman. Milionarul afirmă că șeful DSU nu poate lua decizii pentru ortodocși.

„Paștele e paștele, e mare sărbătoare. Nu ne interesează mască, carantină, nu ținem cont de carantină! Să fie sănătos Arafat că e musulman. Hotărăște el, musulman, ce facem noi? Eu ies când vreau eu, nu sunt animal să mă bagi în cușcă. Eu ies când vreau eu, să facă ce vor, să dea amenzi, să bage în pușcărie.

Restul românilor dacă gândesc așa, să facă și ei ca mine. Eu sunt om și ies să fac ce vreau. Cum să mă ții pe mine în cușcă. Ce treabă am cu Arafat el este musulman, eu sunt ortodox. Cum să mă țină Arafat în casă” , a declarat Becali la România TV.

Șeful DSU: „Nu putem preconiza ce se va întâmpla de Paște” 

Raed Arafat a venit cu precizări privind sărbătorile pascale și ceremoniile religioase. Oficialul spune că nu se poate estima care va fi situația epidemiologică atunci și că în acest moment sunt impuse măsuri importante de carantinare zonală pe 14 zile într-un număr de semnificativ de localități.

„Speranța noastră este să se ajungă să fie mult mai bine decât anul trecut, adică să nu se sărbătorească în sensul cum s-a sărbătorit anul trecut, ci mult mai bine și mai aproape de normalitate. Normal că aceste lucruri pot fi discutate, nu vin acum să spun că va fi așa sau va fi așa, asta nu e o decizie care o ia doctorul Arafat, e o decizie care se discuta. Nu putem preconiza.

Speranța noastră este să avem o mai mare libertate decât a fost anul trecut. Depinde și de situația epidemiologică și de toate celelalte aspecte. Dar să vin să spun că mutăm ora și schimbăm slujba, așa ceva va dați seama că sunt bazaconii (referire la fake-news-ul atribuit lui Raed Arafat)”, a declarat Arafat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI