Gigi Becali a stabilit valoarea lotului FCSB. Patronul roș-albaștrilor este cuprins de o frenezie a calculelor. Latifundiarul a afirmat, mai întâi, că vine clubul cu 10 milioane de euro. Oferta nu se adresa doar suporterilor din Peluza Nord, ci oricui ar fi dispus să achite respectiva sumă. Condiția pusă de Becali a fost aceea de a-și păstra tot lotul de jucători, inclusiv juniorii. Lot care, la un calcul simplu al patronului, ar valora mult mai mult decât suma cerută pentru vânzarea clubului.
Gigi Becali a stabilit valoarea lotului FCSB. De la înghiontirea spre „ușa” de ieșire a lui Edi Iordănescu, patronul roș-albaștrilor și-a pus fanii în cap. Într-un moment de iritare, latifundiarul a afirmat că dă clubul fanilor din Peluza Nord pentru 10 milioane de euro. Dar că el își va opri toți jucătorii. Apoi, a revenit spunând că oferta e valabilă pentru oricine, nu doar pentru suporteri.
Gigi Becali s-a trezit că Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a anunțat că are banii solicitați de finanțator. Mustață îi cerea lui Becali doar contul în care să-i vireze banii. De fapt, așa cum s-a aflat ulterior, era vorba doar de o solicitare de ofertă prin care Mustață cerea detalii despre pretențiile vânzătorului. Dar cele 10 milioane sunt departe de a fi strânse.
La mine, cine vrea să cumpere, să facă ofertă şi îmi dea contul. Cu garanţie bancară şi să aibă 10 milioane de euro în cont. Aşa şi eu vreau să cumpăr Real Madrid. Am trimis scrisoare de intenţie la Real Madrid, ca să cumpăr. Să spună numărul de cont, ca să le bag banii şi să îmi spună în ce condiţii pot să cumpăr. Ei cred că pot să strângă pe Facebook banii”, a declarat Gigi Becali despre demersul fanilor.
Gigi Becali a făcut, în schimb, un calcul minimal al valorii jucătorilor din lotul antrenat de Toni Petrea. Aceasta ar fu cu mult mai mare decât cele 10 milioane de euro cerute pentru club.
Eu nu dau echipa, eu dau doar numele. Toți jucătorii îi țin. Cred că jucătorii valorează 50 de milioane de euro, cel puțin. Bine, e și în funcție de Tavi Popescu, poate să valoreze 30 de milioane, 20 de milioane, 5 milioane.
Minim, minim, dacă e să-i dau acum, pe toți, ar fi cel puțin 50 de milioane de euro. Dacă e să-i dau așa repede, iau 50 de milioane fără probleme. Mai sunt Coman, Olaru, Tănase, Ianis Stoica, Musi, mai am vreo doi trei copii”, a mai spus Gigi Becali pentru AS.ro.
Gigi Becali a mai dezvăluit că are deja o ofertă fermă de la Arsenal Londra pentru tânărul Ianis Stoica, ultima „găselniță” din echipă.
Eu la ora asta am 7,5 milioane de euro (n.r. – oferta) pe Ianis Stoica. Da, tată! Şi eu vreau 10 milioane plus 20% (n.r – dintr-un viitor transfer)”, a declarat Gigi Becali, conform sursei citate.
În paralel, Gigi Becali vrea, alături de vărul său, Giovanni Becali, să-l scoată pe Ianis Stoica din „sfera de influență” a Anamariei Prodan. Jucătorul i-a trimis deja o notificare pentru rezilierea contractului de reprezentare pe care acesta îl are cu impresara. Ar fi al doilea transfer important pe care verii Becali i l-ar „sufla” acesteia, după cel al lui Dennis Man la Parma.