02 aug. 2022 | 16:41

Gigantul din România care vinde 20% din acțiuni către Pepsi. Mutarea anului în țara noastră

Social
Gigantul din România care vinde 20% din acțiuni către Pepsi. Mutarea anului în țara noastră
Ce companie din Romania a vandut actiuni gigantului PepsiCO

S-a aflat cine este gigantul din România care vinde 20% din acțiuni către Pepsi. Compania din România va vinde către compania Pepsi un pachet minoritar de acțiuni, însă chiar și așa este mutarea anului în țara noastră. Despre ce tranzacție este vorba, vedeți în rândurile de mai jos.

O companie din România a cedat o parte din acțiuni către o companie gigant din SUA. Despre cine este vorba

Jean Valvis, un recunoscut om de afaceri din România, antreprenorul de numele căruia se leagă Aqua Carpatica, LaDorna sau Dorna, a semnat un acord cu compania americană Pepsi pentru vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni în cadrul îmbuteliatorului Aqua Carpatica.

Astfel, Jean Valvis vinde 20% din acţiuni către Pepsi, însă păstrează controlul companiei precum şi funcţiile executive pe care le deţine. Negocierile pentru această tranzacție s-au întins pe doi ani, însă în urma acestora Aqua Carpatica va ajunge în toate pieţele lumii.

Unde va distribui Pepsi produsul

Gigantul PepsiCo va deţine 20% din acţiunile Carpathian Springs (Aqua Carpatica) şi drepturile de distribuţie exclusive pe canale specifice din România, Polonia, precum și alte ţări internaţionale,  cu perspectiva de a fi extinse şi în alte pieţe, inclusiv pe piața din SUA.

„Avem încredere deplină că AQUA Carpatica, prin capitalul puternic de brand, va rezona în totalitate cu aşteptările consumatorilor noştri atât pe plan local, cât şi internaţional”, a anunțat printr-un comunicat Silviu Popovici, CEO PepsiCo Europa.

Jean Valvis păstrează controlul companiei

Jean Valvis a reușit să se înțeleagă cu unul dintre cele mai mari grupuri din lume, dar păstrează controlul companiei pe care a creat-o spre deosebire de momentul 2002, atunci când a vândut integral brandul de apa minerală Dorna către Coca-Cola.

După, la mai mulţi ani distanță de la închiderea acelui acord, Jean Valvis s-a arătat dezamăgit de faptul că evoluţia mărcii Dorna pe pieţele internaţionale nu a fost cea la care se aştepta.

România poate deveni patria apelor minerale?

Jean Valvis este cunoscut în țara noastră, dar şi în străinătate pentru crezul său potrivit căruia România poate deveni patria apelor minerale, o industrie globală de peste 170 de miliarde de euro pe an.

„Prin parteneriatul puternic pe care l-am încheiat, materializarea viziunii noastre îndrăzneţe de a poziţiona “România ca Patria Apelor Minerale” la nivel internaţional devine acum un obiectiv tangibil. Mulţumesc PepsiCo pentru încrederea acordată conducerii AQUA Carpatica de a duce împreună mai departe acest avantaj specific al ţării”, a spus într-un comunicat de presă, Jean Valvis, fondator AQUA Carpatica.

Cele două părţi implicate în ultima tranzacție nu au informat valoarea acesteia.