Gică Hagi, implicat într-un scandal fără precedent! Regele a răbufnit la adresa unui om important din fotbal

de: Claudiu Surmei
26 06. 2019

Gică Hagi a provocat un scandal fără precedent în fotbalul european, după ce a răbufnit la adresa lui Răzvan Lucescu și a făcut referire și la patronul lui PAOK Salonic, Ivan Savvidis. Reacția regelui a venit după ce antrenorul echipei din Grecia a declarat că nu toți jucătorii de la naționala U21 sunt buni și că aceștia nu pot forma „o generație”.

Gică Hagi, scandal cu Ivan Savvidis, după declarațiile lui Răzvan Lucescu

Totul a pornit de la declarațiile lui Răzvan Lucescu. Acesta a spus că naționala U21 a României nu poate reprezenta o generație care să salveze fotbalul românesc.

„Nu, generaţia asta nu poate fi salvarea fotbalului românesc. E doar o speranţă, o situaţie de moment. Cum noi nu suntem în măsura de a avea performanţe cu echipele de club, cu echipa nationala mare, ne legăm foarte tare de această naţională de tineret. Dar naţionala de tineret nu înseamnaă fotbalul românesc. După acest turneu, fiecare jucător o va lua pe un drum. Poate fi dusă această naţională, toată, la naţionala mare şi poate obţine rezultate la nivelul naţionalelor mari? Nu”, a spus antrenorul lui PAOK.

Gică Hagi a răbufnit imediat și l-a certat pe Lucescu, făcând referire la patronul clubului pe care îl antrenează, Ivan Savvidis. Acesta aintrat cu pistolul pe teren în martie 2018 și a oprit un meci de fotbal, nemulțumit fiind de deciziile arbitrului.

Ivan Savvidis, cu pistolul pe teren

„Să se ducă în Grecia, la pistolarul lui (n.r. patronul lui PAOK, Ivan Savvidis) pe care îl are acolo, la PAOK, cu pistoalele şi toate. A greşit flagrant faţă de aceşti copii. (…) Răzvan s-a legat că nu e o generaţie şi e ceva grav faţă de aceşti băieţi, ei sunt un grup, o echipă, o generaţie. A făcut o greşeală mare, enormă, gravă, să nu recunoşti o generaţie care uite unde te-a adus. El nu e obişnuit cu generaţiile, e obişnuit cu pistolarii din Grecia”, a spus Hagi.

Regele, amenințat că va fi dat în judecată

Declarațiile regelui au ajuns la urechile lui Savvidis, care l-a amenințat că îl va da în judecată, iar acțiunea în instanță va fi una dublă, atât din partea patronului echipei PAOK, cât și a clubului pe care acesta îl conduce. Reacția lui Hagi a venit prompt, prin intermediul unui comunicat de presă.

În urma declarațiilor oferite la finalul partidei cu Franța, de la Campionatul European U21, se impun următoarele precizări:

Am dorit să am o reacție doar față de declarațiile antrenorului Răzvan Lucescu, pentru că este vorba despre o întreagă generație care a reușit o performanță extraordinară, nu doar de 5-6 jucători.

Îl asigur pe patronul clubului PAOK, Ivan Savvidis, de respectul și aprecierea mea, știu ce înseamnă să susții financiar un club care face performanță si îi urez succes în continuare.

Cu deosebit respect, Gheorghe Hagi!