Gică Hagi îl va înfuria pe patronul FCSB. Cum s-a referit „Regele” la echipa lui Gigi Becali

de: Gabriel Peneș
09 03. 2022

Gică Hagi îl va înfuria pe patronul FCSB. Fostul mare internațional român s-a calificat cu echipa sa, Farul Constanța, în play-off-ul Ligii 1. La reușita dobrogenilor a contribuit și victoria cu 2-0 obținută în fața formației lui Gigi Becali, chiar pe Arena Națională. Gică Hagi a comentat, pentru presa din Spania, duelul din Europa League, Barcelona – Galatasaray, două dintre grupările la care a evoluat ca jucător.

Gică Hagi îl va înfuria pe patronul FCSB

Gică Hagi îl va înfuria pe patronul FCSB. Antenorul-patron de la Farul Constanța, a reușit să-și ducă echipa în play-off-ul Ligii 1. La această performanță obținută în chiar primul an de la fuziunea Farul-Viitorul a contribuit decisiv și victoria obținută la București, scor 2-0, în fața echipei lui Gigi Becali.

Gică Hagi a declarat, după încheierea sezonului regular, că are intenții mari cu echipa sa în play-off. Tehnicianul de 57 de ani s-a întrebat ce echipă din primul eșalon a jucat mai bine decât propria sa grupare.

„Eu m-am născut să câştig, nu ştiu altceva. E o mentalitate, nu sunt vorbe. Mă ştiţi de mic, sunt al vostru, mă ştiţi mai bine decât părinţii mei. Jucătorii cred în mine, chiar dacă ştiu că trebuie să munceşti mult cu mine. Vreau să progresăm. Obiectivul este să devenim cei mai buni. Avem o echipă în Divizia A care a jucat mai bine decât noi? Noi am dominat, ne-am impus… Că n-am marcat în ultimele meciuri… Câteodată nici Barcelona, Real Madrid nu marchează”, a spus Gică Hagi, după obținerea calificării în play-off.

Cum s-a referit „Regele” la echipa lui Gigi Becali

Gică Hagi a fost invitat de prestigioasa publicație spaniolă Marca să prefațeze duelul Barcelona-Galatasaray din optimile Europa League. „Regele” a jucat la ambele echipe, având, mai ales la gruparea din Istanbul, rezultate care l-au transformat într-o legendă.

Întrebat cum ar aborda partida din perspectiva tehnicianului unei echipe mai slabe decât Barcelona, Gică Hagi a dat exemplul meciului pe care Farul l-a câștigat cu FCSB. Fostul număr 10 al naționalei s-a referit la formația patronată de Gigi Becali cu cuvintele „vechea Steaua”.

„Așa cum am făcut recent împotriva vechii Stele din țara mea. Și am câștigat. Am organizat echipa fără a oferi adversarilor spațiu sau timp pentru a gândi. Trebuie să fii agresiv și apoi să ataci. Dacă nu marchezi, nu câștigi. Cu mingea trebuie să știi ce să faci. Și apropo, am câștigat cu 2-0 în acea zi împotriva Stelei”, a răspuns Hagi, conform publicației citate.

Gică Hagi a mai declarat că a învățat fotbalul total la Barcelona, datorită tehnicianului de atunci al catalanilor, Johan Cruyff.

„Cel mai bun lucru a fost că Johan Cruyff m-a dorit și am devenit fotbalist datorită lui, urmărind Ajax-ul anilor ’70. Era deja incredibil. Am învățat filosofia Barca și o aplic și astăzi ca manager: fotbal total!

1-4-3-3 prin care dorești să câștigi jucând un fotbal bun, nu să câştigi de dragul de a câștiga. Tot conceptul tehnic pe care îl am acum vine de acolo”, a mai explicat Gică Hagi.

„Să plec de la Madrid la Brescia a fost cea mai proastă decizie”

Hagi a mai dezvăluit că marea sa greșeală din cariera de jucător a fost plecarea de la Real Madrid, la Brescia, în 1992. Dar, totodată, a mărturisit că acest lucru l-a făcut și să fie un jucător mai bun.

„Să plec de la Madrid la Brescia a fost cea mai proastă decizie a vieții mele. O greșeală. În Italia, am învățat multe despre tactică, era o Serie A puternică. Spania era mai creativă, avea mai multă fantezie. O greșeală să părăsesc Realul, însă m-a făcut mai bun”, a adăugat Hagi.

Gică Hagi a jucat între 1990-1992 la Real Madrid, transferându-se apoi la Brescia „Romena”, echipa construită de Mircea Lucescu. Între 1994-1996 a fost jucătorul Barcelonei, după care, timp de cinci sezoane, a fost echipierul celor de la Galatasaray. Barcelona și Galatasaray vor juca, joi, 10 martie, prima manșă a duelului din optimile Europa League.