Gică Hagi, fan dinamovist la petreceri. Ipostaza inedită în care a fost surprins „Regele” VIDEO

de: Gabriel Peneș
22 12. 2021

Gică Hagi, fan dinamovist la petreceri. Fostul mare internațional român a jucat la Steaua între 1987-1990. „Regele” nu a fost, însă, niciodată un stelist „pur-sânge”. El a mai jucat în România doar la Farul și Sportul Studențesc. Dar în rivalitatea roș-albaștrilor cu cei de la Dinamo, se pare că actualul manager-patron de la Farul se simte mai aproape de culorile alb-roșii.

Gică Hagi, fan dinamovist la petreceri

Gică Hagi, fan dinamovist la petreceri. Cel mai bun număr 10 din istoria fotbalului nostru a debutat în fotbal la Farul Constanța. Tocmai de aceea, aceasta a rămas echipa sa de suflet, pe care a avut ambiția s-o revadă în prima ligă de fotbal după fuziunea cu Viitorul.

Gică Hagi a jucat trei sezoane la Sportul Studențesc, după care a trecut la Steaua, în vara lui 1987. Hagi a explicat și motivul pentru care a ales să se transfere la clubul militar.

„Când am plecat de la Sportul la Steaua știam ce am de făcut. Știam că vreau performanță, aveam acest ideal. M-am autoprovocat. Ce să mai fac la Sportul? Să fac ce vreau în vestiar? Am preferat să vin la Steaua, unde mi s-a spus că nu mi se garantează locul în echipă, lucru care m-a motivat”, a explicat Gică Hagi, în 2009, la gsptv.

Ipostaza inedită în care a fost surprins „Regele”

Gică Hagi (56 de ani) nu a fot niciodată un stelist „pur-sânge” în ciuda anilor petrecuți în tricoul roș-albaștrilor. De altfel, el a ajuns la Steaua după ce echipa câștigase Cupa Campionilor, în mai 1986. A contribuit decisiv, în schimb, la cucerirea Supercupei Europei, după golul marcat celor de la Dinamo Kiev. Apoi, în 1990, s-a transferat la Real Madrid.

Dar Gică Hagi putea ajunge antrenor al echipei din Ștefan cel Mare. Cristi Borcea, fostul finanțator de la Dinamo a dezvăluit că ajunsese la un acord cu Gheorghe Hagi în 2001, după ce actualul manager de la Farul Constanța plecase de pe banca echipei naționale, însă totul a căzut ulterior.

„O spun în premieră. Mă pusesem de acord cu Hagi să fie antrenorul lui Dinamo. Am discutat cu el după ce a plecat de la echipa națională. Eu am rămas fascinat de el. Este un bun național!

Am fost fascinat de el ca jucător, ne-a făcut mândri. El știa mult mai bine jucătorii decât mine și decât șeful de la centrul de juniori. Atunci mi-am dat seama că o să reușească ca antrenor”, a dezvăluit Cristi Borcea, în vară, la Prosport Live.

Familia antrenorului de la Farul e plină de dinamoviști

În familia lui Gică Hagi sunt, de altfel, mulți dinamoviști declarați, scrie ziare.com. Dima Vlahbei, socrul fostului mare fotbalist, Marilena, soția antrenorului de la Farul, dar și sora acesteia, Luminița, care e nevasta lui Gică Popescu, au iubit echipa dinamovistă încă din copilărie.

„De când mă știu țin cu Dinamo. Am fost atât de atașat de echipă, încât a doua zi după ce m-am însurat nu am plecat cu soția în luna de miere, ci am mers pe stadion la meciul cu Feyenoord. A fost cadoul meu de nuntă, deși Dinamo a pierdut cu 3-0 (n.r. – în 1971)”, povestea în urmă cu ceva timp socrul lui Gică Hagi.

Gică Hagi apare într-o filmare pe youtube în care cântă la o petrecere un cântec faimos printre susținătorii grupării din Ștefan cel Mare: „Cei ce sunt dinamoviști”. El îl acompaniază pe Gigi Sima, solistul vocal al unei formații renumite printre aromâni, Pindu. Gică Hagi cântă cu însuflețire versurile melodiei, în timp ce participanții la petrecere, printre care și socrul său, îi țin isonul.