Gică Hagi are planuri colosale pentru 2022. Vrea să facă într-un singur an cât alții în 10!

de: Gabriel Peneș
24 12. 2021

Gică Hagi are planuri colosale pentru 2022. Managerul-patron de la Farul a transmis un mesaj de final de 2021 către toți fanii constănțeni. „Regele” a prezentat un „raport” al celor petrecute în clubul său în anul care stă să se încheie. De asemenea, „Regele” a prezentat și proiectele pe care le are pentru 2022.

Gică Hagi are planuri colosale pentru 2022

Gică Hagi are planuri colosale pentru 2022. „Regele” fotbalului nostru și-a investit banii, timpul, energia și priceperea într-un proiect menit să devolte fotbalul constânțean, dar și românesc. Sunt 12 ani de când Hagi, prin înființarea Viitorului și a Academiei ce-i poartă numele a „alimentat” cu tinere talente majoritatea loturilor naționale, dar a creat și „marfă pentru export”, printre care chiar propriul fiu, Ianis Hagi.

Gică Hagi și-a văzut în acest an visul cu ochii. Gruparea la care a debutat în fotbal, Farul Constanța, a revenit în prima ligă după fuziunea cu Viitorul. Fostul decar magic al naționalei este și principalul acționar al clubului. Hagi mărturisea de curând că salariul său la club este cel minim pe economie, adică de 1.400 de lei.

Dar Gică Hagi are o avere, totuși, impresionantă. În cel mai nou Top Capital, el este situat pe locul 255 al celor mai bogați români, cu o avere estimată la 27 – 32 de milioane de euro. Însă pasiunea pentru fotbal nu se cuantifică, pentru Gică Hagi, în sume de bani, decât în măsura în care aceștia ajută la dezvoltarea proiectelor pe care le are.

Vrea să facă într-un singur an cât alții în 10!

Gică Hagi a transmis, la final de 2021, un mesaj către toți fanii constănțeni. El a prezentat un mic „raport” al lucrurilor ce s-au întâmplat în anul ce stă să se încheie.

„Cred că pentru noi, toţi dobrogenii, a fost un an foarte bun pe plan fotbalistic, cu realizări importante. În primul rând cel sportiv, unde un prim vis al tuturor s-a produs în vară prin acea unire care a creat un brand şi mai puternic. Şi dacă prezentul ne asigură certitudinea că suntem pe cel mai bun drum, viitorul ne oferă mari speranţe după ce toate grupele de copii şi juniori ale Farului, de la categoria U11 şi până la U19, s-au clasat pe primul loc la finalul anului!

Am devenit mai buni, mai puternici şi pentru că am creat, prin programul „Leaders – Farul suntem toţi”, un proiect prin care să aducem laolaltă toţi oamenii de afaceri dobrogeni pentru a sprijini brandul Farul Constanţa. Farul trebuie să fie al tuturor partenerilor, acţionari, suporteri, conducători, antrenori, jucători, pentru a ne putea lupta de la egal la egal cu cei mai buni, cu obiectivul final de a învinge!”, a transmis Gică Hagi pe site-ul oficial al echipei, farulconstanta.com.

„Avem speranţe mari pentru un nou stadion”

Pentru 2022, Gică Hagi are, în continuare, planuri mărețe. El a anunțat finalizarea hotelului din cadrul Bazei Sportive, dar și extinderea  și construirea unor terenuri de joc. Hagi mai speră ca noul stadion, promis de autoritățile constănțene, să capete contur în noul an.

„În 2022 ne propunem noi proiecte prin care să ne dezvoltăm şi mai mult. Vom finaliza în această vară hotelul din cadrul Bazei Sportive, vom continua lucrările de extindere şi construire a celorlalte terenuri de joc pentru a ajunge la un număr de 16 în total, unde cei aproximativ 800 de copii pe care îi avem să beneficieze de aceleaşi condiţii foarte bune de dezvoltare.

Nu în ultimul rând, avem speranţe mari pentru un nou stadion, unul care să fie în concordanţă cu cerinţele şi obiectivele pe care ni le propunem. Toate acestea fac parte din strategia noastră de a construi succesul, cu proiecte care să continue mentalitatea noastră de a fi cei mai buni.

Pentru 2022 îmi doresc să fim cu toţii mai buni, mai puternici, mai uniţi! Hai Farul!

Vă îmbrăţişez cu drag, Gheorghe Hagi!”, și-a încheiat „Regele” mesajul către suporterii echipei sale.

Farul Constanța a încheiat anul pe locul 6 în Liga 1, loc ce asigură participarea în play-off. Pentru echipa lui Gică Hagi nou sezon va debuta pe 24 ianuarie, când va întâlni Craiova lui Mititelu, FCU Craiova.