Giani Kiriță, implicat în dosarul lui Alex Bodi?! Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu vedeta

de: Ana Chivu
20 11. 2020

Bombă în lumea mondenă! Giani Kiriță ar fi și el implicat în evenimentul anului – dosarul grupării mafiote în care e subliniat adânc numele lui Alex Bodi. Ce s-ar fi întâmplat cu vedeta și cum a reușit să ajungă în scandal?

Giani Kiriță, implicat în dosarul lui Alex Bodi?

Unul din cei mai cunoscuți fotbaliști ai lui Dinamo este acuzat de un martor protejat că ar fi avut legături strânse cu gruparea mafiotă la care ar fi aderat și Alex Bodi. Fostul prezentator de la „Șoimii de noapte” ar putea avea imaginea pătată definitiv dacă acest lucru s-ar dovedi să fie adevărat. Conform cancan.ro, fotbalistul ar fi fost prezent în cadrul unui șantaj făcut de „locotenentul” lui Adrian Tâmplaru. Sursa citată a intrat în posesia declarațiilor pe care un martor protejat le-a dat anchetatorilor în dosarul în care a fost reținut fostul soț al Biancăi Drăgușanu. Acesta a dezvăluit procurorilor că Giani ar fi un apropiat al lui Adrian Judele, cunoscut drept Sasu.

”Din declarația martorului cu identitate protejată XXX reiese că în Sibiu există un grup de tineri condus de Judele Adrian Florin, zis Sasu, care comit fapte de trafic de droguri, trafic de persoane și infracțiuni de violență – șantaj, amenințări, loviri, în scopul de a câștiga sume mari de bani”, se arată într-un document consultat de D.A.S. Din declarații reiese că Adrian Judele a condus gruparea infracțională din Sibiu care se ocupa în special de traficul de persoane și substanțe stupefiante. Nașul lui Bodi pare din informațiile de până acum că era la cârma distribuției substanțelor interzise în diverse cluburi din Sibiu și la alte petreceri private, arată sursele judiciare. De asemenea, tot el s-ar fi ocupat și de sumele de bani obținute de pe urma vânzării drogurilor. ”Sasu distribuia droguri și unor persoane de sex feminin din anturajul său, acestea având un comportament total schimbat după consum”, le-a povestit un martor anchetatorilor.

„Giani Kiriță venea mereu la invitația lui Sasu”

”La petreceri au participat mai mulți membri de marcă ai lumii interlope din toată țara, precum «Spadafora» și «Picione», dar și Giani Kiriță, care venea mereu la invițatița lui Sasu.(…) Cu aceste ocazii, Judele Florin s-ar fi dus de mai multe ori în birou cu Giani Kiriță, unde ulterior s-a găsit un pliculeț gol și urme de praf alb. Judele Florin, care se afla la o masă în local împreună cu Giani Kiriță și o tânără brunetă, l-a contactat telefonic pe … și i-a spus să-i dea 3.000 de euro că altfel îl desființează”
Martorul interogat sub protecția anonimatului