23 sept. 2021 | 14:12

Ghidul șoferilor care au asigurare la City Insurance sau sunt păgubiți. Tot ce trebuie să faci în cazul accidentelor

Utile
Ghidul șoferilor care au asigurare la City Insurance sau sunt păgubiți. Tot ce trebuie să faci în cazul accidentelor
ASF emite un ghid pentru asigurații City Insurance

Piața polițelor RCA este în haos după ce City Insurance a fost declarată falimentară. Compania deținea o pondere mare pe piața de profil, iar acum asigurații companiei se confruntă cu mari probleme. De cealaltă parte procurorii au demarat o anchetă penală în ceea ce privește compania. Guvernul a anunțat, în acealași timp, schimbarea legislației de asigurări.

Falimentul City Insurance produce haos pe piața polițelor RCA

La începutul săptămânii trecute ASF anunța demararea procedurilor de faliment a companiei City Insurance, unul din cei mai mari asiguratori RCA din România. Decizia venea după ce compania nu reușea suplimentarea capitalului social. În același timp service-urile auto au anunțat că nu vor mai repara autoturismele asiguraților City Insurance, acuzând datoriile mari pe care compania le are către aceștia.

Efectul falimentului City Insurance a fost creșterea prețurilor percepute pentru asigurările auto obligatorii, RCA. Prețurile au resimțit această creștere în ultimele zece zile. Euroins, al doilea cel mai mare asigurător RCA, a majorat cel mai mult taxele, în timp ce alți asigurători au urmat aceeași tendință.

Guvernul anunță schimbarea legislației de asigurări

Premierul Florin Cîțu a anunțat că guvernul va adopta două ordonanțe de urgență. Prima, spune Cîțu, va ține seama de prețurile de pe piața RCA, iar cea de a doua ordonanță va lua în considerare în special situația de la City Insurance. Tot prin a doua OUG va garanta că toți cei care au o reclamație împotriva asiguratorului falimentar își vor primi banii.

Ieri, pe 22 septembrie, Guvernul a emis un decret de urgență care modifică legislația referitoare la Fondul de garantare a asiguraților (FGA) după ce City Insurance a dat faliment. Anunțul a fost făcut, la finalul ședinței de guvern, de către Ministerul Finanțelor.

ASF emite un ghid pentru asigurații City Insurance

ASF a revocat licența City Insurance și a început procedurile de faliment, spunând că planul său de finanțare pe termen scurt și planul de recuperare sunt „evident inadecvate” și nu asigură restabilirea situației financiare a companiei. Haosul creat de falimentul companiei City Insurance a determinat ASF să emită un ghid care să vină în ajutorul asiguraților cu polițe RCA la compania falimentară. Noile norme vin în ajutorul acestora și ca urmare a refuzului service-urilor auto de mai repara autoturismele acestora.

Ghidul complet pentru asigurați și păgubiți companiei

a) În cazul în care dețineți o poliță de asigurare emisă de CITY Insurance

Polița dumneavoastră de asigurare rămâne în continuare valabilă, producându-și efectele. Puteți însă denunța în orice moment polița și să încheiați una nouă la un alt asigurător autorizat. Dacă denunțați polița și nu ați avut daune în perioada de valabilitate de până la denunțare, pentru perioada neexpirată aveți dreptul să vă recuperați diferența de prima de la FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților urmând procedura menționată la lit .b) pct. (ii) de mai jos.

ATENȚIE! Polița dumneavoastră de asigurare rămâne valabilă, conform prevederilor legale, până cel târziu la 90 de zile după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Asta înseamnă că, în cazul în care valabilitatea poliței înscrisă în documentul de asigurare depășește termenul menționat anterior, nu veți mai fi asigurat.

Precizările de mai sus sunt valabile și pentru situația în care dețineți o polița de asigurare RCA emisă de CITY Insurance. Prin urmare, puteți circula pe drumurile publice, iar în cazul unor controale în trafic din partea organelor abilitate, nu veți fi sancționați, polița dumneavoastră RCA fiind valabilă. Pe scurt, sunteți în continuare asigurați, desigur cu luarea în considerare a atenționării de mai sus.

De asemenea, în cazul în care sunteți vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale și/sau vătămări corporale, terțul păgubit va fi despăgubit în baza acestei polițe în limitele stabilite de Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv 450.000 lei și prin înscriere la masă credală în cadrul procedurii de faliment care se va soluționa în prima instanță de Tribunalul București, iar în faza apelului de Curtea de Apel București.

b) În cazul în care sunteți victima unui accident rutier produs de un conducător auto prin intermediul unui autovehicul asigurat printr-o poliță RCA emisă de CITY Insurance:

(i) Dacă nu ați avizat încă dauna la CITY Insurance, aveți dreptul să o faceți adresându-vă Fondului de Garantare a Asiguraților cel târziu până la data denunțării poliței RCA de către asigurat, dar nu mai mult de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului;

(ii) Pentru încasarea indemnizațiilor/despăgubirilor veți putea depune o cerere de plată motivată și însoțită de documente justificative, începând cu data publicării deciziei ASF de retragere a autorizației pentru CITY Insurance în Monitorul Oficial și până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

FGA are dreptul de a începe plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări (asigurați, beneficiari, terțe persoane păgubite) de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva CITY Insurance.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați: www.fgaromania.ro

IMPORTANT! Totodată, trebuie precizat și că, în acest moment, există în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care modifică unele dintre prevederile legii actuale privind activitatea FGA (Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților) în beneficiul creditorilor de asigurări. Una dintre cele mai importante schimbări preconizate se referă la scurtarea termenului în care FGA poate începe efectuarea plăților către păgubiți, respectiv la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asiguratorului (și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva CITY Insurance, așa cum este în acest moment). De asemenea, proiectul prevede majorarea plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei și acordarea despăgubirilor pe fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare.

Aceaste prevederi propuse vizează protejarea suplimentară a păgubiților în cazul insolvenței unui asigurător.

(iii) Indiferent dacă v-ați adresat sau nu FGA în vederea încasării despăgubirii, aveți dreptul să formulați și o cerere de admitere a creanței (despăgubirii pretinse) în cadrul procedurii de faliment în termenele și urmând instrucțiunile lichidatorului judiciar care va fi desemnat de Tribunalul București. Trebuie să știți că, în măsura în care ați încasat sume de la FGA, acestea vor fi deduse în cadrul procedurii de faliment din sumele pe care ați mai fi eventual îndreptățit să le primiți.

 

Parteneri
Câți bani a obținut Alex Delea la Survivor după 15 săptămâni la Survivor. Postul Pro TV, pus la zid după eliminarea favoritului
Redactia.ro
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe toate planurile
Click.ro
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
Digi24
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham actualizează planul pentru funeralii
Digi24
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile Unica
Unica.ro
Vești de la Palatul Buckingham. Decizia luată de Regele Charles
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Capital.ro
Daniel Baciu, anunț important pentru români cu privire la data la care se vor primi pensiile de Paște: ”Nu toată lumea trebuie să primească banii pe data de 1 sau pe data de 2!”
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
CALENDARUL livrării PENSIILOR pentru luna MAI. ANUNȚUL ministrului Muncii
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro