Gheorghe Turda, o nouă declarație despre Constantin Enceanu. Nu se lasă! (exclusiv)

de: Iulia Statie
07 01. 2022

Constantin Enceanu și Gheorghe Turda au dus un război crâncen. Cei doi nu s-au abținut și au făcut declarații uluitoare, chiar dacă în trecut erau prieteni. Iată că aceștia nu sunt pregătiți să uite ce s-a întâmplat, astfel că Gheorghe Turda a discutat despre rivalul său.

Ce se întâmplă între Constantin Enceanu și Gheorghe Turda

Cândva, Gheorghe Turda și Constantin Enceanu au fost buni prieteni, însă respectivele vremuri au fost uitate. Cei doi au fost implicați într-un scandal uriaș, adresându-și vorbe dure. Artistul a recunoscut că l-a iertat pe colegul său de breaslă, însă nu își mai dorește să colaboreze cu acesta.

„Eu nu sunt un om dur, ci doar corect, în relațiile cu colegii mei de breaslă. Pe Constantin Enceanu l-am iertat. Am și întins mâna. Dar nu mai vreau să mai am de-a face cu el, caracterul lui este cam îndoielnic, n-am cu cine să mai colaborez.

Enceanu a regretat de atunci, că m-am supărat, dar mai apoi s-a comportat urât, nu mi-a plăcut ce a zis despre mine pe la tv.”, a zis Gheorghe Turda pentru impact.ro.

Ce își dorește Gheorghe Turda

Gheorghe Turda visează la împlinire pe plan amoros. Artistul și-a iubit enorm soția și i-a fost alături până în ultima clipă de viață. Acum, acesta își dorește să aibă parte de o nouă iubită, însă nu a întâlnit încă persoana care să îl cucerească, chiar dacă nu duce lipsă de admiratoare.

„Iubirea întărește sufletul omului. Am avut parte de o dragoste imensă, cu soția mea am conviețuit 40 de ani, până în ultima ei clipă de viață. În acte, sincer, nu m-aș mai recăsători, dar aș mai locui cu cineva.

Încă am sufletul puternic, dar și organismul. Nu am o iubită. Deocamdată, sunt în stand by, cum zice americanul. Și nicidecum nu sunt genul de om care să zboare din floare-n floare, sunt statornic.

Să știți că sunt curtat, nu duc lipsă de admiratoare. Pe femei însă nu e bine nici să le critici, dar nici să le lauzi, că și-o iau în cap!”, a mai zis el.

Cunoscutul solist a început noul an încărcat cu optimism, astfel că s-a hotărât să nu se mai lase deranjat de ce s-a întâmplat în cearta pe care a avut-o cu Constantin Enceanu. Acesta și-a iertat colegul de breaslă. Cei doi și-au adresat vorbe dure și numeroase răutăți, dar au îngropat securea războiului.

Cu toate acestea, nu o să mai existe vreo colaborare prea curând între ei.