Gheorghe Hagi i-a luat la ţintă pe toţi, în frunte cu Mirel Rădoi: „Nu am vrut să zic, dar asta lipseşte fotbalului românesc”
Gheorghe Hagi a ieşit la atac după înfrângerea pe care a suferit-o România în Norvegia, scor 0-4. Patronul de la Viitorul spune că prima selecţionată dispune de jucători foarte buni de la mijloc în sus. Dar că problemele sunt la nivelul liniei de fuund, unde trebuiesc căutate soluţii.
„Ca să zic ceva bun, că dacă nu o fac înseamnă că am vorbit degeaba. România are două lucruri și trebuie să investească în al treilea. V-o zice Hagi. România are mijlocași și atacanți de top mondial! Ce nu avem? Păi v-am zis două linii! Mai lipsește una. Nu am zis că nu există, ci că trebuie să găsim.
De la mijloc în sus, și vorbesc pentru că am jucat la un nivel mare, trebuie să dormim liniștiți! Avem jucători de valoare mondială! În prima linie, linia de fund, trebuie să căutăm constanță, coerență și jucători care să fie cei mai buni, de top mondial! V-o zice Hagi! Nu am vrut să o fac, dar am zis.
Eu vă zic din afară, ca un suporter, un fost mare fotbalist. Dormiți, culcați-vă și treziți-vă și găsiți jucători în spate. De la mijloc în sus avem jucători la nivel mondial! Dar o echipă mare pleacă din spate”, a declarat Gheorghe Hagi la Digi Sport.
Gheorghe Hagi a trimis săgeţi către selecţionerul Mirel Rădoi, cel care i-a criticat pe jucători pentru prestaţia de duminică. De asemenea, le transmite oficialilor de la FRF că au nevoie de un plan pe termen mediu și lung pentru echipa națională.
Gheorghe Hagi le transmite lui Rădoi și conducătorilor federației că au nevoie de un plan pe termen mediu și lung
„Suntem în România și se spune «Asta e! Nu suntem buni! Nu avem nimic!». Dar avem! Hagi vă zice de 100.000 de ori, cât vă trăi! Dar trăim într-un mediu… E greu să vă zic la televizor în ce mediu trăiesc unii când ajung acasă. Unii ies afară și dau randament. Dar e greu să vină acasă pentru că nu-i apără nimeni. În România, primul vinovat e jucătorul! Suntem chiar așa de organizați? Atât de bine facem totul pentru a-i putea trimite la luptă?
Trebuie să-i susținem pe tineri. Ei sunt cei care ne-au scos în stradă! V-o zice Hagi: «Suntem într-o situație gravă!». Nu susținem acești tineri… Și nu doar un meci. Trebuie să îi susținem! Ce e așa greu? Ei sunt aurul României!
E presiune! Cine le bagă această presiune? Cine pune această presiune? Afară dau rezultate și în țară nu dau…Trebuie să facem o selecționată care să arate bine. Dar dacă facem de azi pe mâine nu vom avea succes. Dacă facem de azi pe termen mediu și lung vom avea succes! V-o spune Hagi!”, a mai precizat „Regele” pentru sursa citată.
După 1-2 în Islanda, România a ratat calificarea la Euro 2020. De asemenea, este în pericol să retrogradeze din Liga B a Ligii Națiunilor după eșecul sever suferit în Norvegia, scor 0-4. Interesant este că după meciul de la Oslo, Ianis Hagi a avut o serie de declarații care au fost și ele interpretate ca un atac la selecționerul Mirel Rădoi.