Gestul șocant făcut de un șofer de BMW în București, după ce polițiștii au încercat să îl tragă pe dreapta

Autor: Diana Radu - 11:23, 08 dec. 2019
Gestul șocant făcut de un șofer de BMW în București. Sursă foto: Libertatea

Polițistii din Capitală au pornit aseară în urmărirea unui tânăr care se afla la volanul unui BMW. De frică să nu fie prins, șoferul bolidului s-a aruncat în Dâmbovița, la Piața Națiunilor Unite. În urma gestului șocant pe care l-a făcut, băiatul s-a ales cu dosar penal.

Gestul șocant făcut de un șofer de BMW în București: s-a aruncat  în Dâmbovița pentru a scăpa de polițiști

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost avertizat de polițiști să tragă pe dreapta după ce oamenii legii l-au văzut ieșind în viteză dintr-o parcare din Centrul Vechi. Șoferul a refuzat să oprească și a rupt-o la fugă. Cu polițiștii pe urmele lui, tânărul s-a dat jos din mașină și s-a aruncat în Dâmbovița sperând că astfel va scăpa.

”La data de 08.12.2019, în jurul orei 05.05, în zona Splaiul Independenței nr.2k polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat un autovehicul care ieșea dintr o parcare, moment în care au efectuat semnal regulamentar de oprire însa conducătorul acestuia nu s-a conformat și a încercat sa se sustragă. Acesta a coborât din autovehicul și a fugit către intersecția Calea Victoriei-Piața Națiunilor Unite, a sărit gardul de protectie al râului Dâmbovița și a plonjat în apă”, se arată în comunicatul emis de Poliția Română.

Șoferul unui BMW s-a aruncat în Dâmbovița. Sursă foto: Libertatea
Șoferul unui BMW s-a aruncat în Dâmbovița. Sursă foto: Libertatea

La locul incidentului au intervenit imediat polițiștii, pompierii, salvarea și scafandrii. Din fericire tânărul a fost salvat, însă polițiștii au descoperit că acestuia îi fusese suspendat dreptul de a conduce. Drept urmare, tânărului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat

”Polițiștii au sunat de îndată la 112 iar la fața locului s-au prezentat echipaje specializate din cadrul ISU care au procedat la scoterea conducătorului auto din apă și transportarea la spital pentru îngrijiri medicale. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat și ulterior cu aparatul DrugTest, însă rezultatul a fost negativ. Din verificările efectuate ulterior s-a stabilit faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. În cauza s-a întocmit dosar de cercetare penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, fapta prevăzută și pedepsita de art.335/2 din Codul Penal, se mai arată în comunicatul emis de polițiști.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI