Unii oameni poate nu înțeleg dragostea pentru animale și efortul pe care îl fac unii pentru a-și ajuta câinii sau pisicile, dar această poveste merită toată atenția.
În urmă cu ceva timp, o fotografie cu un bărbat cu părul lung care își ținea câinele în apă a făcut înconjurul lumii. Nu era foarte clar ce se întâmplă în cadru, dar ai fi fost tentat să crezi că acel câine doarme, se odihnește sau, în cel mai rău caz, suferă de vreo afecțiune. Din păcate, ultima variantă este cea corectă.
Aceasta este povestea unui posesor de ciobănesc german care și-a petrecut jumătate de viață alături de acel animal, până când micuțul cățel a ajuns la vârsta foarte avansată de 19 ani. Numele animalului de companie este Schoep, iar stăpânul său este John Unger.
Când Schoep era foarte mic, a fost adoptat de Unger. Cei doi au trăit o viață frumoasă împreună, până când animalul a ajuns la 19 ani. La momentul respectiv, a dezvoltat mai multe probleme de sănătate, printre care displazie și artrită. Aceste afecțiuni se reflectau în dureri groaznice de oase pentru blândul animal și, mai mult decât atât, efectiv nu-l mai lăsau să se odihnească.
La o vârstă atât de avansată, astfel de probleme sunt destul de comune pentru câine, dar acest argument nu însemna mare lucru pentru Unger. Din acest motiv, a petrecut mult timp în căutarea unei soluții pentru a-i alina suferința. Soluția găsită a fost de a-i ușura presiune pe picioare ținându-l în apă, pentru perioade mai îndelungate de timp, timp în care, să se poată odihni. În mod evident, nu este deloc ușor să petreci câteva ore în apă, mai ales cât câinele tău doarme, dar îl iubea prea mult pentru a-l lăsa să se chinuie, mai ales că știa că nu mai are mult de trăit.
Una dintre acele sesiuni de terapie cu câinele a fost imortalizată de un prieten al lui Unger și postată pe internet. Nu a durat mult până când a devenit virală.